Actualitate

2018-12-12, 09:43:48

Şi cel de al doilea mistreţ din pădurea de la Dăneasa are pestă porcină africană

Şi cel de al doilea mistreţ descoperit mort în pădurea de pe raza localităţii Dăneasa are pestă porcină. Rezultatul testului de laborator a fost până la urmă pozitiv la genomul pestei porcine africane.

Iniţial, reprezentanţii DSVSA Olt au precizat că, în cazul acestui mistreţ ce fusese şi împuşcat, rezultatele sunt dubioase, însă marţi seara (nr. red. -11 decembrie) a venit şi confirmarea celui de al doilea caz de pestă porcină africană la porcii sălbatici de la nivelul judeţului.

Astfel, ambii mistreţi descoperiţi morţi pe Fondul de Vânătoare 43 de la Dăneasa au fost infestaţi cu virusul pestei porcine.

Potrivit reprezentanţilor DSVSA Olt, cele două probe ce au fost testate şi în Laboratorul DSVSA Olt au fost trimise în această dimineaţă (n.red. - 12 decembrie) la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti pentru confirmare.

Aşadar, bilanţul la nivelul judeţului arată astfel: patru focare la Rusăneşti şi unul la Cilieni, iar celor cinci focare din gospodării li se adaugă cele două cazuri descoperite la porcii mistreţi de la Dăneasa.

Autorităţile iau în calcul ca şi localitatea Dăneasa să intre în zona de supraveghere, după confirmarea pestei porcine pe fondul de vânătoare de pe raza localităţii. Astfel, toţi porcii din gospodării vor fi examinaţi clinic de către medici şi se va face recensământul animalelor.
 

Comentarii

Redacţia

2018-12-12 09:43:48

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...