Sărbătoare mare azi. Tradiții și obiceiuri de Sânziene și Drăgaică

Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morţii sfinţilor, numai Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul făcând excepţie de la această regulă. Ei au privilegiul de a li se sărbători atât naşterea, cât şi alte evenimente din viaţa lor: Adormirea Maicii Domnului, Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, Bunăvestirea, soborul Sfântului Ioan Botezătorul etc.

Naşterea lui Ioan Botezătorul a avut loc cu şase luni înainte de cea a lui Iisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV - V, când se fixează definitiv şi data Crăciunului.

Credința populară spune că, la miezul nopţii de Sânziene, se deschid Cerurile. Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, Sânzienele se supără, devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii. Sânzienele se răzbună pe femeile care nu țin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gură. Nici bărbații nu scapă ușor. Pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi așteptă pedepse îngrozitoare, despre Sânziene știindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.

Cine nu respectă Sânzienele, poate avea parte de multe nenorociri: cel care spală, coase sau mătură în acea zi poate muri fulgerat.

De la geto-daci, Sintienele au pătruns în mitofolclorul nostru sub denumirea de Sânziene, Frumoase, Minunate, Doamne, Drăgaice etc. În „Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir scrie despre Ziua Sânzienelor: „Acesta este numele Sfântului Ioan Botezătorul. Ei (moldovenii) cred că în ziua când se prăznuieşte acest sfânt, Soarele nu-şi străbate drumul său drept înainte, ci într-o linie tremurată. De aceea, toţi ţăranii moldoveni se scoală în acea zi înaintea zorilor şi privesc cu ochi mari răsăritul Soarelui şi cum ochiul nu suferă prea mult această lumină şi - din pricina ei - începe să se zdruncine şi să tremure, ei pun pe seama Soarelui tremurătura pe care o simt în ochi şi se întorc voioşi acasă, după ce au făcut această încercare”.

De la ceremonialul alegerii marii preotese a Soarelui, căreia tracii îi spuneau şi Thraekidica („Binecuvântată”), au moştenit românii obiceiul numit Drăgaică. Tot în „Descrierea Moldovei”, Cantemir scrie despre această tradiţie: „După cum se vede, prin ea o înţeleg pe Ceres. Căci în acea vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele ţăranilor din satele învecinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice şi cu multe năframe colorate şi-i pun în mâini cheile de la jitniţe. Drăgaica împodobită în acest chip se întoarce de la câmp spre casă, cu mâinile întinse şi cu năframele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, şi cutreieră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă, cântând şi jucând laolaltă cu toate tovarăşele ei de joc, care o numesc foarte des sora şi mai-marea lor în cântecele alcătuite cu destulă iscusinţă. Fetele din Moldova doresc din toată inima să aibă parte de această cinstire sătească, deşi în cântecele lor spun mereu, după datină, că fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât abia după trei ani”.

În Maramureş, fetele nemăritate obişnuiau să se spele dimineaţa, în roua sânzienelor, ca să aibă copii.

„Fetele dezbrăcate se tăvăleau în iarbă ca să fie fertile”, mai spune etnologul.

Şi femeile se spală în apă curgătoare ca să fie curate de această sărbătoare. Nu oricine are dreptul să culeagă această plantă, doar copiii şi femeile ajunse la menopauză. Altfel, îşi pierd puterea plantele. În noaptea de 23 spre 24 iunie, fetele nemăritate îşi pun la căpătâi flori de sânziene, în speranţă că îşi vor visa ursitul, adică jumătatea.

Sursa: realitatea.net