S-a sinucis fostul soț al creatoarei de modă Natalia Vasiliev

Marius, fostul soț al cunoscutei creatoare de rochii de mireasă din Craiova Natalia Vasiliev, s-a sinucis, marți seară.

Bărbatul în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost găsit spânzurat de scările interioare ale casei pe care familia o are la Cârcea.

Un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Dolj a intervenit, însă medicii doar au confirmat decesul.


„În acesta seară, polițiștii doljeni au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că, în comuna Cârcea, un bărbat a fost găsit decedat în locuința sa. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că este vorba despre un bărbat de 43 de ani, din Craiova, care locuia în Cârcea, acesta fiind găsit spânzurat în locuința sa. La fața locului au fost prezente și echipaje medicale, însă, din păcate a fost constatat decesul. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpa și efectuează cercetări pentru a se stabili circumstanțele producerii evenimentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.


Natalia Vasiliev, fondator al Casei de Modă Natalia Vasiliev, care produce rochii de mireasă, povesteşte că a pornit afacerea în 2006 într-un mic apartament şi a ajuns astăzi la şase magazine în cele mai mari oraşe din ţară.

Sursa: realitateadecraiova.net