Reţelele de apă din comunele Bălteni, Perieţi şi Schitu, extinse cu fonduri europene. Contractul a fost semnat

Contractul pentru execuţia contractului „Extinderea facilităților de captare, înmagazinare și tratare apă potabilă în aglomerarea Bălteni-Perieți-Schitu” a fost semnat, potrivit unui comunicat remis de CAO.

Acesta este unul dintre cele 26 contracte de lucrări din cadrul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apa si apa uzata din județul Olt în perioada 2014 - 2020”, în valoare de 1.147.116.622,49 lei fără TVA, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM).

Contractul „Extinderea facilităților de captare, înmagazinare și tratare apă potabilă în aglomerarea Bălteni-Perieți-Schitu” a fost atribuit în urma unei licitații publice deschise, cu respectarea prevederilor legislației românești în domeniu, asocierii S.C. WAGRAMER TERMO 2000 S.R.L.- S.C.CONDOR PADURARU S.R.L,- S,C.AMPER S.R.L. – S.C.AQUASPECIALIST S.R.L, lider de asociere fiind S.C. WAGRAMER TERMO 2000 S.R.L.. Valoarea contractului este de 8.669.023,38 lei fără TVA, din care, conform schemei de finanţare, 85% reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană iar 13% constituie co-finanțare naţională și 2% constituie co- finanțare din Bugetul Local.

Durata totală de execuție este de 34 luni (6 luni durata de execuție a proiectului, 25 de luni perioada efectivă de executare a lucrărilor, 3 luni perioada de teste), la care se adaugă 36 de luni – perioada de notificare a defectelor.

Prin intermediul contractului CL 25 se vor realiza lucrări de:
•    Extindere front captare Bălteni;
•    Extindere gospodărie de apă Bălteni, prin realizare:
o    Stație de tratare Bălteni;
o    Rezervor de înmagazinare a apei V = 400 mc (metalic);
o    Camera de vane și stație de pompare apă potabilă (pentru localitățile Pereți și Schi- tu);
o    Bazin de retenție ape de la spălare filtre.