Record de alcoolemii, pe drumurile din judeţ. Un slătinean, aproape de comă

Sâmbătă şi duminică, poliţiştii olteni au avut parte de câteva surprize neplăcute pe drumurile din judeţ. Şoferi cu alcoolemii de peste un miligram per litru alcool pur în aerul expirat au fost opriţi înainte să provoace tragedii.

Un bărbat de 34 de ani, din Slatina, este recordmanul acestui weekend, fiind prins cu o alcoolemie de 1,41 mg/l alcool pur. Acesta a fost oprit, duminică, pe Aleea Bradului, din municipiu, iar după ce a suflat în aparatul etilotest a refuzat prelevarea probelor de sânge.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”,
a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandr Dicu.

Tot duminică, pe strada General Teişanu, din Drăgăneşti-Olt, a fost oprit un bărbat, de 54 de ani, din comuna Mărunţei. Şi acesta a picat proba cu etilotestul, având o alcoolemie de 1,20. Bărbatul este cercetat acum pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Alţi doi bărbaţi, care s-au urcat băuţi la volan, au fost opriţi sâmbătă, înainte de a provoca vreun accident rutier. Un tânăr de 22 de ani, din Slatina, a fost descoperit cu o alcoolemie de 0,96, pe reze comunei Brebeni. Un alt şofer băut, un bărbat de 32 de ani, din Teleorman, a fost descoperit pe raza comunei Sprâncenata. Ambii şoferi au fost duşi la spital pentru recoltarea probelor de sânge şi s-au ales cu dosare penal.