PSD Olt: FDI, o nouă linie de finanțare pentru autoritățile locale

Fondul pentru Dezvoltare și Investiții (FDI) reprezintă o nouă linie de finanțare ce poate fi accesată de anul acesta de către autoritățile locale pentru infrastructura rutieră, socială și de sănătate.

Potrivit unui comunicat al social-democraţilor, în toate analizele privind necesarul de investiții în infrastructura României, se arată clar necesitatea ca Guvernul să investească, în ritm susținut, din resursele proprii, în dezvoltarea infrastructurii.

PSD susţine că doar fondurile europene alocate României în Politica de Coeziune și PAC sunt insuficiente recuperării decalajelor față de statele dezvoltate ale UE.

„Prin programe precum PNDL și nou-lansatul Fond pentru Dezvoltare și Investiții, guvernul PSD investește accelerat în recuperarea acestor decalaje, fiind un partener pentru toate autoritațile locale, indiferent de mărimea sau potența economică a localităților”, arată sursa citată.