Proiectele Primăriei Caracal, bazin de înot şi stadion, pe Lista sinteză a CNI

Bazinul de înot şi stadionul pe care Primăria Caracal vrea să le construiască în zona fostului târg din municipiu se află pe Lista sinteză a Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), care ar trebui să finanţeze aceste proiecte.

Primarul municipiului, Ion Doldurea, a declarat că tot în acea zonă va fi construit şi un boc de locuinţe sociale.

„Avem un bazin de înot şi un teren de fotbal, care iniţial erau programate să fie în altă parte, în zona parcului, în groapă. Dar, din cauza dimensiunilor vom schimba totul şi vom face în zona târgului. Este loc suficient. Într-o zonă care n-a folosit niciodată la nimic va fi un teren de fotbal cu capacitate de 500 de locuri, se va putea juca până la Liga a doua, şi un bazin de înot. De asemenea, sperăm să prindem acolo şi un bloc de locuinţe sociale. Aceste proiecte sunt pe Lista sinteză”, a afirmat Doldurea.