Personalităţi oltene

2012-10-31, 16:10:56

Popa Şapcă, ultimul mare haiduc şi pandur român

În aproape fiecare oraş din România există o stradă ce-i poartă numele. Cine a fost însă Popa Şapcă? Foarte puţine persoane ştiu să răspundă la această întrebare şi mult mai puţini români ştiu că nu este vorba despre un personaj fictiv, ci despre un mare haiduc şi revoluţionar oltean, unul din organizatorii Marii Adunări Populare de la Islaz din 1848.

Radu Şapcă s-a născut la sfârşitul secolului XVIII, în anul 1795, în localitatea Celei din fostul judeţ Romanaţi (cartier al oraşului Corabia). Informaţii despre copilăria şi tinereţea sa nu s-au păstrat, singurul lucru cert fiind faptul că a ales să studieze teologia, devenind apoi preot la Biserica Sfântul Nicolae din Celei.


Cele mai multe date despre Popa Şapcă se păstrează din perioada Revoluţiei paşoptiste, în derularea căreia acesta a jucat un rol extrem de important, fiind unul dintre cei care au organizat Marea Adunare Populară de la Islaz. „În 1848, după ce a auzit că la Bucureşti mai mulţi intelectuali şi oameni de seamă pregăteau o mişcare prin care se dorea înlăturarea stăpânirii fanariote, popa Şapcă a căutat să intre în legătură cu liderii olteni pentru ca, prin aceştia, să ia şi el parte la revoluţie. În satul lui şi în toate localităţile învecinate, popa Şapcă a propovăduit tuturor ideile revoluţionare. Când a sosit momentul, părintele a mers la Bucureşti, unde a reuşit să-i convingă pe capii revoluţionari că locul cel mai potrivit pentru începerea revoluţiei, ferit de ochii autorităţilor şi de armata domnitorului Gheorghe Bibescu, este satul Islaz, din apropierea Dunării. În ziua de 9 mai 1848, semnalul a fost dat, iar oamenii din toate colţurile ţării s-au adunat pe câmpia din apropierea localităţii Islaz pentru a asculta programul pe care-l propuneau liderii paşoptişti. Aici popa Şapcă, asistat de alţi doi preoţi, a rostit o rugăciune care de fapt era o chemare la acţiune şi a sfinţit steagurile revoluţionarilor”, potrivit Asociaţiei „Visit Romanaţi”.

De la mărire la decădere, în doar câteva luni

Graţie implicării sale şi devotamentului de care a dat dovadă, preotul oltean a fost ales ca membru semnatar al guvernului provizoriu, alături de nume sonore din cultura românească: Ion Heliade-Rădulescu, Christian Tell, Ştefan Golescu şi Nicolae Pleşoianu. În cele din urmă însă, popa Radu Şapcă nu a mai putut face parte din nou-întocmitul guvern, întrucât s-a considerat că nu are pregătirea necesară pentru a i se încredinţa o misiune atât de importantă. Pentru a putea susţine totuşi în mod activ proiectul revoluţionar, părintele a preluat frâiele Mănăstirii Sadova. Câteva luni mai târziu, preotul era arestat.


„Revoluţia a reuşit să preia controlul pe o perioadă de trei luni de zile, între 11 iunie şi 13 septembrie. În această situaţie, vechea conducere a apelat la armatele Turciei şi Rusiei, care au intrat în ţară şi au reprimat revoluţia în sânge. În scurt timp, a fost reinstalat vechiul regim, liderii paşoptişti au fost vânaţi unul câte unul. Printre prigonitori s-a numărat şi mitropolitul Nifon, unul dintre foştii membri ai guvernului provizoriu şi care îi cunoştea foarte bine pe foştii revoluţionari. Având deja o listă completă, renegatul mitropolit a cerut cu insistenţă arestarea anumitor clerici care luaseră parte activ la desfăşurarea revoluţiei. Deşi, cu câteva luni înainte, mitropolitul Nifon semnase, în calitate de şef al guvernului, actul de instalare ca egumen pentru preotul Radu Şapcă, acum, cu aceeaşi semnătură, pecetluia pedepsirea lui”,
explică preotul Ioniţă Apostolache.

Anii de exil şi ultimii ani din viaţă


Închis iniţial în arestul Mitropoliei din Bucureşti, preotul Radu Şapcă a fost mutat în mai puţin de două săptămâni în arestul Mănăstirii Văcăreşti, alături de alţi capi ai revoluţiei paşoptiste.


„La Văcăreşti, popa Radu Şapcă a rămas până în primele zile ale lunii iulie 1849, atunci când domnitorul Barbu Ştirbei a primit ordin din partea sultanului pentru a-i expulza din ţară pe cei mai aprigi revoluţionari paşoptişti. La 8 iulie, părintele a fost escortat de autorităţi peste Dunăre şi a fost dat în mâna turcilor, care l-au dus în surghiun la Muntele Athos. Aici a dus-o foarte greu din cauza statutului său de deţinut politic. A urmat exilul la Bursa, unde a fost nevoit să trăiască din mila celorlalţi emigranţi, neavând nici un venit cu care să se întreţină. În timpul Războiului Crimeii, revoluţionarii exilaţi în Bursa şi Constantinopol au primit permisiunea de a locui mai aproape de graniţele ţării. Popa Şapcă a reuşit cu foarte mare greutate să se stabilească în Şumla, de aici trecând noaptea cu barca peste Dunăre pentru a-şi vedea familia din Celei. Abia în anul 1855, părintele a primit acordul domnitorului Barbu Ştirbei pentru a reveni în hotarele ţării”, mai spune Ioniţă Apostolache.


În 1856 s-a reîntors în ţară, iar domnitorul Cuza l-a numit preot curator la Râmnicu Vâlcea, apoi, datorită lui Dimitrie Bolintineanu, la Mănăstirea Hotărani din Romanaţi, situată la 12 kilometri de oraşul Caracal, apoi curator la Mănăstirea Brâncoveni. A murit la vârsta de 81 de ani, în 3 iulie 1876, şi a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Brâncoveni. La doi paşi de cetatea Sucidava, într-un mic părculeţ, se află bustul lui popa Radu Şapcă, care indică locul în care s-a aflat bordeiul acestuia.

Comentarii

Redacţia

2012-10-31 16:10:56

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...