Patru doctori aflaţi în pragul pensionării şi-au prelungit contractul cu Spitalul Slatina încă doi ani

Patru doctori de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina ce sunt în pragul pensionării şi-au prelungit contractele cu unitatea medicală, după ce legislaţia privind pensionarea medicilor a fost modificată.

Chirurgul Vasile Ştefan, dermatologul Constantin Badea, Carmen Dumitrescu, de pe Secţia de Boli Infecţioase, şi medicul de pe Secţia Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, Elena Ştefan, vor mai lucra încă doi ani la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. 

Directorul medical al Spitalului Slatina, medicul Andrei Ştefănescu, a precizat că toţi şi-au prelungit contractele cu unitatea medicală şi vor trata pacienţii încă doi ani, până la împlinirea vârstei de 67 de ani.

„Există o dinamică a personalului. Medicii care erau programaţi să iasă la pensie anul trecut, vor ieşi peste doi ani, pentru că s-a schimbat legislaţia. Cei patru doctori şi-au prelungit contractele cu încă doi ani şi vor rămâne în activitate până la 67 de ani”, a spus Ştefănescu.

În această situaţie este şi ginecologul Ştefan Nedelea, care se află în pragul pensionării, însă nu se ştie dacă medicul slătinean va solicita prelungirea contractului cu încă doi ani.

Vârsta de pensionare a medicilor a fost majorată de la începutul acestui an de la 65 la 67 de ani.

Astfel, medicii care doresc să rămână în activitate până la 67 de ani trebuie să depună o cerere scrisă la unitatea medicală cu trei luni înaintea vârstei standard de pensionare.