Nicolae Teică, scriitorul îndrăgostit de Bâlciul din Balş

Un alt scriitor pe care l-a dat Balşul literaturii române, pe lângă cunoscuţii Mihail Drumeş şi Petre Pandrea, este Nicolae Teică. Cel care s-a remarcat în special prin lucrarea „Căprioara de smalţ” a fost un nume sonor în perioada în care acesta şi-a desfăşurat activităţile de poet, prozator, traducător, editor şi director de editură.

Originar din oraşul de pe Olteţ, Nicolae Teică este una dintre personalităţile marcante care nu s-au bucurat de prea multă notorietate în oraşul său de suflet. Cea mai importantă operă a lui Teică, lucrarea „Căprioara de smalţ”, face referire chiar la Balşul interbelic şi postbelic. Tot aici, scriitorul vorbeşte fascinat despre bâlciul de Sfânta Maria, unul dintre cele mai longevive evenimente organizate în Balş. Din lucrarea „Istoria oraşului Balş de la începuturi până la sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial” scrisă de Theodor Pâslaru reiese că Nicolae Teică s-a născut la 2 noiembrie 1925 în „Corbenii Balşului” şi că, după studiile primare făcute acasă, a urmat cursurile Liceului „Aurel Vlaicu” din Bucureşti şi apoi cele ale Facultăţii de Litere şi Filozofie de la Universitatea Bucureşti, terminate în anul 1949. Din 1935 a fost redactor la Editura „Cartea Rusă”, apoi, din 1957, la „Editura de Stat pentru Literatură şi Artă”, la Editura „Minerva” în redacţia „Biblioteca pentru toţi”, pe care a condus-o până la pensionare.

 

A debutat cu articole de ziar şi reviste, publicând apoi poezii în revista „Tânărul scriitor”. În anul 1961 îi apare romanul „Căprioara de smalţ”, care l-a consacrat, acţiunea romanului petrecându-se în locurile natale, descriind în mod pitoresc şi cu multe amănunte viaţa oamenilor din Corbeni, cartier al Balşului, obiceiurile şi tradiţiile specifice, viaţa de zi cu zi a acestora.


Căprioara de smalţ, operă reprezentativă pentru Teică

În lucrarea „Căprioara de smalţ”, Teică a căutat să redea cât se poate de bine transformările sociale din Balşul perioadei interbelice, lucrare în care s-a axat îndeosebi pe promovarea olăritului, meşteşug frecvent întâlnit în zonă la acea vreme. Potrivit crispedia.ro, personajul principal din romanul Căprioara de smalţ „… e imaginat ca prototip al ascensiunii într-un meşteşug milenar, olăritul, care prin el se ridică până la artă. Tânărul începe o muncă în care descoperă mari satisfacţii şi, în ciuda greutăţilor familiale, prin tenacitate ajunge la împlinirea visului de a construi un cuptor modern, cu ajutorul căruia să realizeze artefacte din ceramică, între care şi «căprioara de smalţ». Naraţiunea are savoare, pitoresc regional şi autenticitate. Sunt schiţate câteva portrete izbutite şi descrise plastic obiceiuri populare precum claca, peţitul, pomana etc”.

Bâlciul din copilărie, amintire dragă

În aceeaşi lucrare care l-a consacrat, Teică a dedicat câteva file bâlciului de la Balş. Acesta s-a arătat fascinat de evenimentul care se derulează, an de an, începând din 8 septembrie 1926. „Cine n-a văzut bâlciul din Balş de la Sfânta Maria Mică a pierdut nespus. N-o să-l mai vadă niciodată cum a fost. De dimineaţă, începea să se adune ciopor de lume, cu toate că toiul lui era pe seară. Veneau săteni de pe toată Valea Olteţului, de sus de la Bălceşti, până jos la Pârşcoveni, din Popânzăleşti şi Leu, Piatra-Olt şi mai departe. Pâlcuri, pâlcuri de oameni, gătiţi în ce aveau mai arătos, se revărsa din toate părţile în orăşel, de te miri cum îi încăpea pe toţi. Unii, cei mai bătrâni, şi copiii, veneau claie peste grămadă în carele cu boi, încărcate cu lucruri de vânzare, sau gătite, numai ca să-i aducă pe ei. Huruiau străzile de ghiociuri şi brişti, parcă bubuia cerul o ploaie. De pe podul Gemărtăluiului o luam la fugă, până la târg nu mă opream. Îmi cumpăram fes din hârtie, trompetă, sabie şi porneam colindul prin bâlci. De ici o gogoaşe, de dincolo un sugiuc, o bogace, le amestecam pe toate în burtă şi bune mai erau, pline de pulberea bâlciului, care se ridica până în slava cerului de nu zăreai soarele”, scria Teică despre bâlciul din Balş. 

Premiat pentru activitatea de traducător

În anul 1979, Nicolae Teică a primit premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pentru activitatea sa de traducător. Printre lucrările traduse de acesta s-au numărat următoarele: M.I. Fetisov, Djambul Djabaev (1846-1945), Bucureşti, 1955, Majtenyi Erik, Versuri alese, Bucureşti, 1955, I.S. Nikitin, Versuri, Bucureşti, 1957, M. Stelmah, Preţul sângelui, Bucureşti, 1959, Jaroslava Blazkova, Insula căpitanului Haşaşar, Bucureşti, 1965, Estela Canto, Noaptea şi noroiul, Bucureşti, 1965, Vitejii din Sasun. Epopee populară armeană, Bucureşti, 1965, Terenţiu, Seneca, Teatru, Bucureşti, 1966, Plaut, Teatru, I-V, 1968-1974, Terenţiu, Teatru, I-II, Bucureşti, 1975-1976, Emile Zola, Pot-Bouille, I-II, Tabel cronologic de Ovidiu Cotruş, Bucureşti, 1977, Pământul, Bucureşti, 1982, Visul, Bucureşti, 1986, Plaut, Terenţiu, Teatru. Comedia latină, Bucureşti, 1978, Frederic Mistral, Mireio, Bucureşti, 1979, Calendar, Bucureşti, 1983, Poemul Ronului. Regina Fano, Bucureşti, 1988, Chiril Covalgi şi După-amiază, Bucureşti, 1985.
În momentul de faţă, nicio stradă sau instituţie de învăţământ nu îi poartă numele, iar activitatea acestuia este foarte puţin cunoscută de locuitorii din Balş.