Pentru mulţi dintre copii, Moş Nicolae al copilăriei noastre ar putea părea sărac. De cele mai multe ori primeam câteva portocale şi erau, cu siguranţă, primele din an, şi câte o ciocolată, dar el exista şi îl aşteptam cu mare drag. Cu câteva zile înainte îi băteam pe părinţi la cap. Voiam să ştiu clar dacă Moş Nicolae va ajunge şi la mine. Puneam la uşă vreo câteva perechi de ghetuţe să fiu sigură că le găseşte. Şi Moşul venea...
Preţuiam atât de mult zilele de sărbătoare pentru că aveam certitudinea că vom primi ceva bun. Acum, în zilele noastre, nu este nevoie de vreo ocazie specială pentru ca cei mici să primească ceea ce îşi doresc. Şi atunci, Moş Nicolae sau Moş Crăciun şi-au pierdut puţin din simbolistică.
Când eram noi copii, nu aveam nevoie de Facebook, Messenger sau Whatsapp pentru a ne strânge la săniuş. Ne strigam sau ne fluieram la poartă toţi cam pe la aceeaşi oră de parcă eram vorbiţi. Zăpada avea peste un metru şi nu era cod galben, ajungeam acasă uzi din cap până în picioare fără teama vreunei răceli. Priveam iarna pe geam de la gura sobei de teracotă şi nu a şemineului, într-un miros îmbietor de mere şi gutui coapte. Era totul atât de frumos...
Moş Nicolae de odinioară nu era încărcat cu dulciuri kinder, ouă hatschimals sau jucării de la Noriel, dar era, cu siguranţă, aşteptat cu sufletul la gură de copii, pentru că atunci erau zilele în care toţi primeam ceva bun.
Caută
