Lorena Ostase, în lotul lărgit pentru Campionatul Mondial din Japonia

Pivotul echipei de handbal CSM Slatina, Lorena Ostase, se află pe lista de 28 de sportive care ar putea evolua la Campionatul Mondial din Japonia. România face parte din grupa C, alături de Ungaria, Muntenegru, Spania, Senegal şi Kazakhstan.

Cu o lună înaintea startului Campionatului Mondial de Handbal Feminin, Japonia 2019 (30 noiembrie - 15 decembrie), Tomas Ryde, împreună cu staful naționalei feminine de senioare, a stabilit lista de 28 de sportive care vor putea evolua la această competiție. Naționala noastră face parte din Grupa C, alături de Ungaria, Muntenegru, Spania, Senegal și Kazakhstan, urmând să debuteze cu o partidă în fața Spaniei, pe 30 noiembrie.

Pivotul echipei CSM Slatina, Lorena Ostase, face parte din lotul de 28 de jucătoare. Pe acest post mai sunt convocate Raluca Băcăoanu, de la SCM Râmnicu Vâlcea, şi Crina Pintea, de la CSM Bucureşti.