Locuinţă distrusă la Nicolae Titulescu, după explozia unei butelii. O femeie a ajuns la spital - VIDEO

O femeie în vârstă de 61 de ani, din Nicolae Titulescu, a ajuns la spital cu arsuri după ce, sâmbătă seara, o butelie a explodat în locuinţa sa, cinci camere fiind afectate.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că este vorba despre o explozie, care nu a fost urmată de incendiu, produsă la o casă de locuit.

În urma deflagrației, produse cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaze de la o butelie de aragaz, cinci încăperi ale locuinței au fost afectate.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și îndepărtarea efectelor negative.

„Proprietara locuinței, în vârstă de 61 de ani, cu arsuri superficiale la nivelul feței și membrelor superioare, a fost transportată de echipajul SMURD la CPU Caracal”, a declarat Băsăşteanu.