Cultură

2019-11-15, 13:35:12

Începe Festivalul de Teatru „Acasă la Eugen Ionescu”. Actori mari pe scena din Slatina

Ediţia cu numărul nouă a Festivalului de Teatru „Acasă la Eugen Ionescu” debutează, săptămâna viitoare, la Slatina şi se întinde pe nu mai puţin de zece zile.

Viceprimarul Slatinei, Gigi Vîlceleanu, şi directorul Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina au anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, programul festivalului. Evenimentul se desfăşoară în perioada 20-30 noiembrie şi este organizat de Primăria Slatina, în parteneriat cu Asociaţia Culturală Center Inter Art România.

Programul pregătit de organizatori are cap de afiş spectacolul „Fierarii”, în regia lui Horaţiu Mălăele, şi în distribuţie cu Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă şi Maia Morgenstern.

Iată programul complet:

Joi, 21 noiembrie, ora 19.00: „Toţi băieţii merg la Lola” -  producţie locală, în regia lui Nicoalie Tony Dincă;

Vineri, 22 noiembrie, ora 19.00: „Mincinosul Norocos”, cu Andrei Duban şi Anca Ţurcaşiu, în regia lui Valeru Ciurea;

Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 19.00: „Fierarii”, în regia lui Horaţiu Mălăele, şi în distribuţie cu Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă şi Maia Morgenstern.

Luni, 25 noiembrie, ora 19.00: „Revoluţie şi Artificii”, cu Irina Movilă, Marius Bodochi şi Marius Drăguş;

Marţi, 26 noiembrie, ora 19.00: „Călătoarea şi Shakespeare”, de Lucia Verona, cu Monica Davidescu, Ruxandra Bălaşu, Marius Bodochi, Pavel Bârsan, Dana Voicu, Gabriel Costan, Alexandru Făinişi, Claudia Dionise, Alexandra Gabriela Niţă, Alexandru Mandu.

Joi, 28 noiembrie, ora 19.00: „Viespile de vară muşcă şi în noiembrie”, producţie locală, în regia lui Remus Iordache.

Accesul în sală se poate face pe bază de invitaţii ce pot fi procurate de la casieria Centrului Cultural „Eugen Ionescu”, cu două zile înainte de fiecare spectacol.

Comentarii

Redacţia

2019-11-15 13:35:12

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...