Sport

2019-10-14, 12:37:17

Ianovschi, după remiza de la Coloneşti: „Nu suntem mulţumiţi, raportându-ne la ocaziile din repriza a doua, trebuia să câştigăm”

Antrenorul grupării CSM Slatina, Mihai Ianovschi, consideră că echipa sa merita victoria la Coloneşti, dat fiind numărul de ocazii, mai ales cele din repriza a doua, când slătinenii au avut inclusiv o transversală. S-a terminat 1-1, remiză care menţine gruparea slătineană pe primul loc în clasamentul seriei Ligii a III-a.

CSM Slatina se menţine pe primul loc în clasamentul Ligii a III-a, după remiza, 1-1, înregistrată la Coloneşti. Antrenorul grupării slătinene, Mihai Ianovschi, consideră că s-au pierdut două puncte, după aspectul jocului.

„Nu ne convine rezultatul, mai ales că am luat gol dintr-o fază fixă, ceea ce am lucrat foarte mult la antrenamente înaintea acestui meci. La cum s-a jucat în a doua repriză, raportându-ne la ocazii, trebuia să câştigăm, am pierdut două puncte. Din minutul 70, după accidentarea lui Dan Popescu, am avut ocazii, după ocazii. Meciul se câştigă şi în minutul 90, aţi  văzut, naţionala a marcat trei goluri pe finalul reprizei a doua... Din păcate, noi am ratat din nou foarte mult. Adversarul a avut două situaţii, faza golului şi încă una, în prima repriză, scoasă de Grecu. Nu am ce să le reproşez jucătorilor legat de atitudine, dorinţă, din păcate şi terenul ne-a dezavantajat. Este un rezultate de egalitate, sperăm ca meciul următor să nu mai ratăm atât de mult”,
a declarat antrenorul echipei CSM Slatina, Mihai Ianovschi.

CSM Slatina va evolua, în următoarele două etape, pe teren propriu. Progresul Spartac şi Flacăra Moreni, principalele urmăritoare, sunt adversarele slătinenilor în aceste două meciuri programate pe Stadionul „1 Mai”.

Comentarii

Redacţia

2019-10-14 12:37:17

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...