FOTO. Spectacol de zile mari, de Ziua oraşului Piatra-Olt

Ediţia cu numărul 18 a Zilei oraşului Piatra-Olt s-a desfăşurat, marţi, autorităţile locale organizând un spectacol de zile mari, cu artişti de renume printre care Delia Matache, Adrian Enache sau Olguţa Berbec.

Totodată, la eveniment au fost prezenţi preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, vicepreşedintle Virgil Delureanu, prefectul Silviu Neacşu sau deputatul Marius Iancu.

„Această sărbătoare a devenit o tradiţie, la Piatra-Olt. Aşa cum ştiţi, administraţia locală este sprijinită de mediul de afaceri din oraş pentru a ţine acest eveniment. Şi astăzi au reuşit să organizeze un spectacol minunat. Pentru mine, este o emoţie pentru că sunt din Piatra-Olt, sunt fiu al satului, şi de fiecare dată când mă întorc e greu să urc pe scenă şi să le vorbesc prietenilor, colegilor şi vecinilor mei”, a declarat Marius Oprescu.

Manifestarea a debutat încă de la ora 10.00, cu Concursul de Cai, care a fost la prima ediţie. Concursul a avut două secţiuni: „frumusețe” și „tracțiune”. 

Spectacolul propriu-zis a debutat la ora 16.30, cu un program artistic oferit de elevii Şcolii de Arte şi Meserii, Secţia Piatra-Olt, urmaţi de Ansamblul de Dansuri Populare „Acidava” Piatra-Olt.

De asemenea, şi seniorii ceţării, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, au fost premiaţi de administraţia locală în cadrul galei „Nunta de Aur”.

Seria recitalurilor a fost deschisă de rapsodul oltean Ion Creţeanu, urmat de Simona Monete, Nicolae Datcu, Olguţa Berbec, Adrian Enache şi Delia Matache.
Seara s-a încheiat la ora 22.00, cu un spectacol pirotehnic.

„Acestă sărbătoare a noastră a ajuns la cea de-a optsprezecea ediţie. Am început din 2001 însă, din păcate, am întrerupt un an. Acum, în 2019, a fost cred că cea mai reuşită ediţie din cele 18. A avut un succes enorm, a venit şi public numeros şi am avut şi artişti valoroşi, din fericire. Sper ca această zi să rămână în mintea locuitorilor din oraşul Piatra-Olt”,
a declarat primarul localităţii, Tudor Udrescu.