Fost consilier local PSD, candidat PNL la Primăria Caracal

PNL a desemnat drept candidat la Primăria Caracal un fost consilier local al rivalilor de la PSD, medicul Cristian Conea (foto stânga).

Candidatul a fost desemnat în ședinta Biroului Politic Local al PNL Caracal de miercuri. În actualul Consiliu Local, Cristian Conea a ocupat un loc de consilier de pe lista PSD, din 2016 şi până anul trecut, când a demisiona invocând motive personale.

Cristian Conea este medic la Spitalul Municipal Caracal, unde în trecut a ocupat funcția de manager al acestei instituții, susţinut de fostul Partid Democrat Liberal (PDL). Ulterior, Conea a trecut pentru o scurtă perioadă la PSD, ulterior devenind membru al UNPR. Cu puţin timp înainte de alegerile locale din 2016, actualul liberal a revenit la PSD, la timp pentru a prinde un loc pe lista social-democraţilor pentru consiliul local.

„Este o decizie asumată si responsabilă, aceea de a candida, pentru că îmi doresc să merg direct la oameni. Îmi doresc să merg alături de ei, sa luptăm împreună, să câștigăm împreună, să redăm demnitatea acestui oraș acaparat de hoție și de corupție”, ar fi declarat Cristian Conea, potrivit unui comunicat al PNL Caracal.

Şi în 2016, PNL Caracal mergea în alegerile locale pe mâna unui fost membru PSD. Este vorba despre Eduard Ciocăzanu, fost primar social-democrat timp de un mandat. Acesta a înregistrat, însă, un scor dezamăgitor la alegerile pentru primărie.