DSP Olt, recomandări privind noul coronavirus, care face ravagii în China. Cum pot fi prevenite îmbolnăvirile

Pentru că s-a creat o adevărată isterie, DSP Olt a făcut o serie de recomandări privind noul coronavirus, care a făcut mai multe victime în China.

Potrivit DSP Olt, în intervalul 31 decembrie 2019-17 ianuarie 2020 au fost raportate 44 de cazuri infectate cu noul coronavirus confirmate cu laboratorul, din care 41 din Wuhan, China, şi trei asociate călătoriilor în Thailanda şi Japonia.

Autorităţile consideră că, în prezent, există o probabilitate moderată de infecţie pentru călătorii din UE şi SEE care vizitează Wuhan. Există o probabilitate mică de import de cazuri în Europa, datorită traficului mai puţin extins al persoanelor către şi dinspre Wuhan.   

DSP Olt a făcut următoarele recomandări:

- călătorii care planifică să viziteze Wuhan, China, ar trebuit să evite vizitarea „pieţelor umede” sau a locurilor unde sunt manipulate animale vii sau moarte şi să evite contactul cu persoane bolnave, în particular cu cele care prezintă simptome respiratorii. Călătorii care planifică să viziteze China ar trebui să respecte o bună igienă a mâinilor şi a alimentelor şi să evite contactul cu animalele, excreţiile sau picături provenind de la acestea.
- călătorii cu simptome respiratorii acute care revin din Wuhan sau care au călătorit în China cu staţionare în Wuhan sunt sfătuiţi să se adreseze medicului infecţionist şi să-i menţioneze istoricul de călătorie în Wuhan. În plus, din cauza activităţii gripale epidemice intense din China, călătorii ar trebui să fie vaccinaţi antigripal cu minimum două săptămâni anterioare deplasării, pentru a preveni o boală respiratorie severă.