Doi răniţi într-un accident rutier, la Şerbăneşti

Doi tineri din Şerbăneşti au ajuns la spital, miercuri, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat în afara carosabilului, pe drumul judeţean DJ 546 A, în apropiere de localitatea olteană.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că accidentul s-ar fi petrecut pe fondul vitezei, coroborat cu carosabilul umed.

„Polițiștii Biroului Rutier Slatina s-au deplasat la fața locului și în urma cercetărilor au stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 19 ani din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 546 A, pe raza comunei Şerbăneşti, nu ar fi adaptat viteza la condiţii de carosabil umed, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabila şi s-a răsturnat”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

În urma impactului, şoferul şi pasagerul în vârstă de 20 de ani, tot din Şerbăneşti, au necesitat îngrijiri medicale.

„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai declarat Grigorescu.