CSM Slatina, în faţa primului meci oficial din acest an. Confruntarea cu Mioveni transmisă pe YouTube

Echipa de fotbal CSM Slatina primeşte sâmbătă, 20 februarie, vizita celor de la CS Mioveni, într-o partidă programată pe Stadionul „1 Mai” de la ora 11.00. Meciul se va disputa fără spectatori, însă jocul va putea fi urmărit în direct, pe canalul de YouTube al grupării slătinene.

Echipa de fotbal CSM Slatina întâlneşte, în cadrul primului meci oficial din 2021, CS Mioveni, formaţie aflată pe un loc la jumătatea clasamentului. Gruparea slătineană are mare nevoie de un rezultat pozitiv, după pierderea celor trei puncte, ca urmare a retragerii celor de la Oltul Turris Turnu Măgurele. Prin urmare, meciul se anunţă aprig disputat.

„Este primul meci din acest an, o partidă extrem de importantă contra unei echipe foarte bune. Suntem conectaţi la miza confruntării, sperăm cu toţii să începem bine. Nu avem probleme medicale, toată lumea este aptă pentru jocul de sâmbătă”, a precizat antrenorul echipei CSM Slatina, Dinu Todoran. 

CSM Slatina-CS Mioveni se va disputa sâmbătă, 20 februarie, cu începere de la ora 11.00, pe Stadionul „1 Mai”. Partida se joacă fără spectatori, conform normelor în vigoare, însă va putea fi urmărită în direct pe canalul de YouTube al grupării slătinene.