Consiliul de Administraţie al FRH decide luni dacă sezonul va fi declarat încheiat. „Până nu aflăm ce se întâmplă, nu ne putem face vreo strategie”

Federaţia Română de Handbal va lua pe 18 mai o decizie cu privire la actualul sezon. În urma unei videoconferinţe susţinute săptămâna trecută, cluburile din Liga Naţională au optat ca sezonul să fie încheiat, iar cel mai probabil aceasta va fi decizia ratificată luni. Antrenoarea echipei CSM Slatina, Victorina Bora, aşteaptă lămuriri, astfel încât măcar strategia pentru viitoarea ediţie să poată fi pusă la punct.

Conducerea FRH a susţinut o  videoconferință cu toate cluburile din Liga Florilor plus formațiile cu șanse de promovare în prima divizie, iar cluburile din primul eșalon au votat în totalitate ca sezonul să fie încheiat, iar viitorul an competițional să se desfășoare cu 16 echipe. Rămân deocamdată neclare problema clasamentului final și sistemul de promovare.

FRH ar trebui să aducă lămuriri pe data de 18 mai, atunci când se va lua o decizie cu privire la soarta actualului sezon al Ligii Naţionale.

Luni, va avea loc Consiliul de Administraţie care va decide ce se va întâmpla. Pe noi, poziţia din clasament ne avantajează, dar nu pot să mă pronunţ până nu ştim dacă se încheie sau se mai continuă. Până nu ştim sigur ce se întâmplă nu ne putem face vreo strategie, nici pentru acest sezon, nici pentru următorul”, a precizat Victorina Bora.