Cetățeanul olandez suspectat în cazul uciderii fetiței din Dâmbovița a părăsit România

O nouă dramă zguduie România. Fetița de 11 ani care a dispărut vineri după-amiază din localitatea Gura Șuții din Dâmbovița a fost găsită moartă, duminică, pe un câmp aflat la 2 kilometri de casă. Avea corpul plin de răni, iar polițiștii îl bănuiesc de această oroare pe un cetățean olandez, care între timp a și plecat de pe teritoriul României.

Cetățeanul olandez a și stat de vorbă cu polițiștii români, dar din păcate, la momentul respectiv, nu existau suficiente date ca anchetatorii să ia vreo măsură împotriva celui care este acum suspect principal, transmite jurnalistul Digi24 Ioana Ciurlea. Se întâmpla asta sâmbătă, când polițiștii au pus cap la cap imaginile de pe foarte multe camere de supraveghere (în localitatea Gura Șuții există peste 30 de astfel de camere, atât ale Primăriei, cât și ale unor familii de acolo).

Mașina suspectului a făcut în jumătate de oră un drum de 2-3 minute


După această analiză, polițiștii au avut trei mașini suspecte, trei mașini care circulau foarte aproape de fetița de 11 ani și care circulau cu viteză mică. Ceea ce le-a atras atenția în mod special anchetatorilor a fost o mașină condusă de cetățeanul olandez.

Mașina respectivă a fost văzută la nici un minut după ce fata apărea pe ultima cameră de supraveghere. În plus, un drum de nici 2-3 minute a fost parcurs de acest autovehicul în jumătate de oră.

„Am ajuns la un autoturism cu principalul suspect, în condițiile în care am văzut că autoturismul respectiv, în momentul în care a ieșit din localitatea Gura Șuții, a intrat în următoarea localitate la aproximativ 30 de minute, în condițiile în care traseul respectiv poate fi parcurs în 2-3 minute”, a spus duminică prim-procurorul  Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Mihai Dincă, într-o conferință de presă.

Polițiștii l-au supravegheat pe olandez până a ieșit din țară

Polițiștii au luat legătura cu toți cei trei șoferi, i-au întrebat dacă au fost în zona respectivă, dacă au condus respectivele mașini. Toți trei au recunoscut acest lucru, inclusiv cetățeanul străin. El a spus că mașina pe care o conducea este una închiriată, lucru care s-a și adeverit, însă nu a recunoscut că ar fi luat-o în mașină pe fetiță. Din păcate, camerele de supraveghere nu au putut surprinde acest moment. Practic, nu există nicio dovadă clară că fetița de 11 ani s-a urcat în mașina respectivului bărbat.

La conferința de presă de duminică seara, autoritățile au refuzat să confirme că este vorba despre un cetățean olandez în cercul de suspecți, mărginindu-se să spună că există un „cetățean străin”.

Polițiștii l-au supravegheat pe acest cetățean străin până în momentul în care el a ieșit din țară. Potrivit informațiilor Digi24, ei nu aveau ce să-i facă la momentul respectiv, pentru că fetița încă nu fusese găsită moartă, era doar un copil dispărut.

Trupul copilei a fost găsit abia duminică, pe câmp. Era înfășurat într-o folie de plastic. Şeful IPJ Dâmboviţa a subliniat că acesta este, probabil, motivul pentru care corpul nu a fost observat din elicopter.

Anchetatorii încearcă să confirme existența ADN-ului fetiței în mașina închiriată de cetățeanul străin

Așa se face că, din păcate, vorbim despre un suspect principal care nu mai este pe teritoriul României, iar polițiștii fac acum toate demersurile pentru a reuși să găsească și alte probe împotriva acestui bărbat. Doar pentru că a fost văzut în prejma fetiței nu înseamnă că îl și pot acuza de ceva, așa că anchetatorii încearcă acum să confirme existența ADN-ului fetiței în mașina pe care suspectul a închiriat-o.

Autovehiculul a fost găsit la firma de închiriere auto şi a fost indisponibilizat de Poliţie. Mașina a fost percheziționată.

Polițiștii nu exclud însă și alte variante și nici ca alte persoane să-i fi făcut rău fetiței, tocmai de aceea există un cerc de suspecți, nu un singur bărbat suspectat.
Deși un medic legist a opinat, în momentul în care a fost găsit trupul fetiței, că după părerea sa, decesul a survenit în urmă cu 48 de ore, doar specialiștii de la Institutul pentru Medicină Legală pot stabili cu exactitate cauza și momentul morții.

Potrivit IGPR, copila a fost găsită pe un câmp de pe raza comunei Produlești.

„Aceasta prezintă urme de violență”, au anunțat reprezentanții IGPR.

„La o primă examinare, sunt urme de violență pe trup, rămâne de stabilit după autospsie dacă au fost produse de animale sălbatice aflate în zonă”, au mai spus anchetatorii.

Aceștia au precizat că în acest caz se fac cercetări pentru omor și lipsire de libertate.

Fata, care se numește Mihaela Adriana Fieraru, a fost dată dispărută vineri, după ce fratele ei a sesizat polițiștii că nu s-a mai întors de la școală. Căutările fetei au fost începute în aceeași zi, iar în acțiune au fost implicate un elicopter și drone, dar și sute de polițiști. Duminică seara, fetița încă mai figura pe pagina Poliției Române cu copii dispăruți.

Rudele fetei ar fi spus încă de când a dispărut că aceasta ar fi fost luată de pe stradă, cu maşina, de un necunoscut. O cameră de supraveghere instalată pe clădirea şcolii a înregistrat-o vineri, la ora 17:19, în timp ce pleca spre casă. Au fost ultimele imagini cu ea în viață.

Sursa: digi24.ro