Când se deschide hypermarketul construit de Kaufland la Caracal

În luna martie a anului viitor va fi inaugurat noul supermarket Kaufland care se construieşte în municipiul Caracal.


Kaufland Caracal se deschide în martie 2022. O parte din locurile de parcare, folosite de oamenii din zonă

 Primarul municipiului, Ion Doldurea, a declarat că de la 1 noiembrie încep lucrările propriu-zise. O parte din locurile de parcare vor putea fi folosite şi de oamenii din zonă.
 
„A obţinut certificatul de urbanism. De la 1 noiembrie lucrează, iar punerea în funcţiune este programată pentru martie. Este în zona de sud a oraşului. Zona va fi modificată, am negociat cu ei să folosim 100 de locuri din parcare pentru cetăţenii din cartierul HCC. Vor face şi un sens giratoriu”, a afirmat edilul.

Hypermarketul Kaufland, alături de o galerie comercială, se construieşte în zona străzii Dragoș Vodă, pe o suprafață de aproximativ 34.400 metri pătraţi.

Hipermarketul, construit pe un regim de înălțime parter, fără etaj, va beneficia de un container Bufet „IMBISS” și cort-spațiu de servire fast-food.

 Pentru construcțiile comerciale, conform P.U.G. Caracal, se va asigura câte 1 loc de parcare la 40 mp suprafață comercială.

 Kaufland mai are trei magazine în județul Olt, două la Slatina (ambele cu galerii comerciale) și unul la Balș, inaugurat anul trecut.