Alexandru Weber, antrenor Măgura Cisnădie: „Am început bine meciul şi am ţinut ritmul până la final”

Antrenorul echipei Măgura Cisnădie, Alexandru Weber, a declarat, după meciul de la Slatina, că jucătoarele sale au respectat întocmai sarcinile, mai ales că în jocurile directe din sezoanele trecute echipa sa câştiga greu în faţa grupării slătinene. De data aceasta, formaţia vizitatoare s-a impus fără mari emoţii, scor 28-21, la capătul unui joc în care slătinencele au cedat prea uşor punctele puse în joc.

CSM Slatina a pierdut meciul de pe teren propriu cu Măgura Cisnădie, scor 21-28, la capătul unei evoluţii sub aşteptări. Antrenorul formaţiei vizitatoare, Alexandru Weber, a declarat că meciul a fost bine pregătit, mai ales că în sezoanele precedente duelurile cu Slatina erau pe muchie de cuţit.

„Ne aşteptam la un meci foarte greu la Slatina. Am câştigat greu aici, în fiecare an, şi ne-am pregătit foarte bine, pentru că runda trecută am pierdut meciul cu Brăila pe mâna noastră. Am început bine meciul şi am ţinut ritmul până la final. Vrem să terminăm în primele locuri, iar fiecare meci să fie abordat la victorie. Slatina are o echipă bună, care astăzi a păcătuit la finalizare”, a precizat antrenorul echipei Măgura Cisnădie.