USR a admis că a votat pensii speciale pentru Consiliul Concurenței: Din neatenție. Vom repara la Senat

USR a admis într-un comunicat că a votat din greșeală proiectul privind pensiile speciale pentru angajații de la Consiliul Concurenței, în Camera Deputaților. Partidul a dat vina pe „amendamentele formulate în mod deliberat ambiguu” și a precizat că va repara greșeala la Senat.

Uniunea Salvați România arată într-un comunicat că „susține eliminarea pensiilor speciale”, însă admite că „din neatenție” a votat „pentru” pensii speciale pentru angajații Consiliului Concurenței.

„Unul dintre primele proiecte importante depuse de USR în Parlament a fost abrogarea pensiilor speciale. Ulterior, USR votat împotriva pensiilor speciale pentru judecătorii CCR, împotriva pensiilor speciale pentru membrii Curții de Conturi, împotriva pensiei speciale pentru Avocatul Poporului, împotriva pensiilor speciale pentru baronii locali. Dintr-o neatenție, deputații USR au votat, miercuri, un proiect privind Consiliul Concurenței, care prin amendamentele formulate în mod deliberat ambiguu ca să treacă neobservate, prevedea și pensii speciale pentru angajații acestei instituții”, se precizează în comunicat.

Formațiunea mai arată că „s-a opus acestor amendamente în comisii, dar a votat în plen proiectul pentru că era vorba despre transpunerea unei directive europene care se află de un an de zile în Parlament. Împotriva României a fost declanșată procedura de infringement deoarece a întârziat transpunerea acestei directivei”.

„Timp de un an, PSD a amânat adoptarea ordonanței în Parlament, în încercarea de a introduce o serie de amendamente ce urmăreau înlocuirea conducerii Consiliului Concurenței care nu se află sub controlul lui Liviu Dragnea. După îndelungi dezbateri, PSD a renunțat la aceste amendamente înainte de votul final, de aceea USR a votat pentru adoptarea proiectului. Din păcate, amendamentele privind pensiile speciale pentru funcționari ai Consiliului Concurenței nu au fost eliminate”, mai explică USR.

Potrivit sursei citate, voturile USR nu au fost decisive pentru adoptarea proiectului, care a trecut cu 211 voturi, dintre care 24 ale deputaților USR.

„A fost o greșeală pe care o vom repara la Senat. USR va propune eliminarea amendamentelor problematice la Senat și va vota împotriva proiectului, dacă acestea nu sunt scoase din proiect. Am dovedit până acum consecvența deciziilor și ne vom păstra mereu promisiunile”, precizează USR în comunicat.

sursa: digi24.ro