Interviu

2022-02-25, 16:21:50

Cătălin Grecu (PSD Olt): Este o imensă responsabilitate pe care ne-am asumat-o, iar măsurile sociale pe care PSD vrea să le implementeze au nevoie de o construcție politică stabilă

Deputatul PSD Olt, Cătălin Grecu, a vorbit într-un interviu acordat Gazeta Nouă despre situaţia politică la zi, din România. Parlamentarul a dat detalii despre ceea ce se întâmplă în Coaliţie, dar şi despre măruile pe care social-democraţii vor să le implementeze pentru creşterea calităţii vieţii românilor.


Cât de greu este pentru PSD să-şi impună măsurile sociale, într-un guvern cu PNL?

Partidul Social Democrat a intrat la guvernare într-un moment dificil din punct de vedere economic, dar mai ales social și sanitar. Într-un moment în care  peneliștii erau cramponați într-un război intern, sfidând regulile impuse de situația sanitară de atunci, iar useriştii nu cereau altceva decât milioane de euro consultanță pentru firmele de casă, prin PNRR.

Așadar, este o imensă responsabilitate pe care ne-am asumat-o, iar măsurile sociale pe care PSD vrea să le implementeze au nevoie de o construcție politică stabilă. Am reușit, într-un termen scurt, măriri de pensii, alocații și salarii, dar și lansarea unor programe de susținere economică a IMM-urilor. De asemenea, Agricultura are șansa să devină un domeniu strategic pentru redresarea economică a României. Programele lansate de ministrul Agriculturii, plata la timp a subvențiilor și dialogul permanent dintre autorități și agricultori reprezintă o viziune coerentă, care va aduce plus valoare în acest domeniu.

Noi avem specialiști în fiecare domeniu, care pot contracara argumentat, cu cifre exacte și soluții concrete, anumite rețineri venite din partea partenerilor de coaliție.

Contrele dintre diverşi lideri zguduie Coaliţia?

Viziunea noastră de guvernare nu prevede contre politice, ci soluții pentru nevoile oamenilor care ne-au mandatat cu încredere. Specialiști în dispute sterile sunt ceilalți, care s-au „certat” pe rând cu USR, cu anumite fracțiuni din PNL sau chiar „cu ei înşiși”. Coaliția găsește întotdeauna numitori comuni. Chiar dacă mai sunt puncte de vedere diferite, ele nu reprezintă neapărat poziția oficială a coaliției și au fost, cel puțin până la ora aceasta, depășite la masa negocierilor.

Care sunt principalele măsuri propuse de PSD în ceea ce priveşte criza facturilor? Sunt suficiente pentru a evita o situaţie similară în următorul sezon rece?

În ciuda faptului că nu deține portofoliul Energiei, PSD este singurul partid care a realizat un pachet de măsuri menite să pună stop creșterii prețurilor la energie.

În acest moment, există o ordonanţă care a limitat preţul atât în zona casnică, cât şi în zona IMM-urilor şi cu scheme de lucru pentru marii consumatori.  De asemenea, ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, a reușit să deblocheze plata compensărilor din facturile la energie, care sunt în competența sa.

Prețurile actuale la energie electrică și gaze se vor regăsi şi în următorul act normativ, pentru a asigura ceva predictibil pentru tot parcursul anului. De asemenea, PSD își dorește o extensie a acestor prevederi până în anul 2025, cu ordonanțe date anual.

Va rezista Coaliţia până în 2024?

În actualul context economic, social, sanitar, dar și internațional, stabilitatea este esențială. Românii au nevoie de certitudini, predictibilitate și coerență în politicile guvernamentale.

 


Comentarii

Redacţia

2022-02-25 16:21:50

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...