FOTO. O nouă generaţie de absolvenţi USAMV Slatina

O nouă generaţie de studenţi de la Facultatea de Management şi Dezvoltare Rurală de la Filiala Slatina a finalizat studiile de licenţă.

Festivitatea de absolvire s-a desfăşurat, joi, la sediul Facultăţii din Slatina. La eveniment au fost prezenţi vicepreşedintele CJ Olt, Ionuţ Ivan, viceprimarul Slatinei, Alexandru Berechet, dar şi prefectul Florin Homorean.

„Îi celebrăm, astăzi, pe cei 84 de absolvenţi de la Facultatea de Management şi Dezvoltare Rurală de la Filiala Slatina, care au reuşit să absolve şi care, în curând, vor avea şi susţinerea lucrării de diplomă. Fac parte din cea de a douăzecea generaţie a Facultăţii din Slatina şi se adaugă celor peste 2.900 de studenţi, de-a lungul anilor, care au absolvit la învăţământ la zi. Specializările pe care facultatea noastră le oferă sunt, pentru învăţământ la zi şi la distanţă, ingineria şi managementul afacerilor în agricultură. Pentru învăţământ la distanţă se adaugă şi managementul alimentaţiei publice. În acelaşi timp, oferim 100 de locuri pentru anul întâi şi am venit cu această ofertă în faţa absolvenţilor de liceu”, a declarat directorul Filialei Slatina, Victor Tiţa.

La rândul său, prefectul judeţului, Florin Homorean, a vorbit despre importanţa existenţei unei facultăţi cu acest profil, în Olt.

„Este o chestiune foarte importantă pentru judeţul nostru, având în vedere că şi economia agrară are un aport important în economia judeţului nostru. Este un judeţ în care balanţa comercială este încă pozitivă, unul dintre puţinele judeţe ale României. Cred că şi agricultura contribuie la acest rezultat iar facultatea din Slatina a intrat în tradiţie. Avem mai multe serii de studenţi care au absolvit cursurile universitare aici şi specializările sunt pretabile pentru activităţile din judeţul nostru”, a declarat Homorean.

Vicepreşedintele CJ Olt, Ionuţ Ivan, spune că absolvenţii USAMV Slatina îşi pot găsi de muncă chiar în judeţ, societăţile de profil fiind în căutare de specialişti.

„Eu mă bucur că am, astăzi, ocazia să văd specialiştii de mâine din domeniul agricol. Aşa cum ştim cu toţii, agricultura făcută de către profesionişti, la o scară cât mai largă şi cu tehnologie avansată, înseamnă un mare progres şi venituri foarte importante pentru acest domeniu. Din discuţiile pe care le-am avut, în ultimul an şi jumătate, cu marii fermieri din judeţul nostru, un număr destul de important dintre aceşti absolvenţi sunt aşteptaţi în câmpul muncii”, a spus Ionuţ Ivan.