FOTO. CSM Slatina, remiză în turul barajului de promovare. „Returul se va juca până la ultimul minut, suntem pozitivi”

Echipa de fotbal CSM Slatina a remizat, scor 0-0, în meciul cu Odorheiu Secuiesc, disputat în această după-amiază, pe Stadionul „1 Mai”. Returul se va disputa miercuri, 8 iunie, pe terenul formaţiei adverse.

Pe o căldură sufocantă, partida fiind programată la orele 16.00, cele două formaţii au riscat puţin, în special în prima repriză, care a fost lipsită de ocazii mari.

Actul secund i-a găsit pe slătineni ceva mai prezenţi în joc, însă adversarul s-a apărat bine, şi în ciuda a câteva mari ocazii din ultimul sfert de oră, care i-a avut protagonişti pe Necşulescu şi Neicu, tabela a rămaa neschimbată.

Promovarea se va decide pe terenul celor de la Odorheiu Secuiesc, miercuri, 8 iunie. Dacă după cele 90 de minute de joc, se va menţine egalitatea, atunci se vor disputa două reprize de prelungiri a câte 15 minute. În cazul în care egalitatea va persista, echipa ce va promova în Liga a II-a se va decide la penalty-uri.

Antrenorul grupării slătinene, Ovidiu Burcă, a declarat, după meci, că barajul nu este decis, chiar dacă elevii săi nu au reuşit să obţină un avantaj în acest meci.

A fost un meci dificil, contra uneia dintre cele mai bune echipe pe care le-am întâlnit în acest an. Cred că, totuşi, am dominat fără a înscrie. A fost o căldură infernală, cred ca asta a fost poate şi un atu pentru ei, jocul nu a putut să aibă ritmul pe care ni l-am dorit. Cred că, una peste alta, am făcut un meci solid, chiar dacă nu am fost foarte inspiraţi în ultimii metri de pe teren.

Cel mai important lucru era să nu primim gol, iar asta am reuşit. Când joci dublă manşă, meciurile acestea se joacă până în ultimele secunde. Avem şanse la promovare. Era important să nu primim gol, am atacat, am atacat...exista pericolul să rămâi descoperit, lucrul acesta nu s-a întâmplat, ceea ce mă bucur, doar că la finalizare trebuie să fim mai inspiraţi, mai lucizi, mai calmi. Am fost un pic cam lenţi în ultimii metri de teren, la margine centrările nu au fost de bună calitate, dar se joacă...O să pregătim meciul aşa cum trebuie, suntem pozitivi, suntem optimişti, meciul se va juca până la ultimul minut”, a declarat, la finalul partidei, Ovidiu Burcă.