Florin Barbu: Încep plăţile pentru a doua tranşă din Programul „Tomata”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat că în zilele următoare vor fi virate noi fonduri către beneficiarii Programului „Tomata”.


Este vorba despre tranşa a doua, peste 24.000 de fermieri fiind beneficiari. Cei mai mulţi sunt din judeţele Olt (7.923), Galați (6.651) și Dolj (2.017).

„Susţinem producţia de roşii româneşti. Încep plăţile pentru tranşa a doua a programului tomata. Ne dorim să avem roșii românești pe tot parcursul anului în piețe și supermarket-uri și de aceea am susținut și dezvoltat Programul "Tomata"! Și așa cum am promis, cei 24.321 de fermieri înscriși în Program, majoritatea din județele Olt, Galați și Dolj vor primi în conturi în zilele următoare a doua tranșă de 1.500 euro. În total, am virat 180 de milioane de euro către Direcțiile Agricole Județene pentru a alimenta conturile fermierilor. Susținerea producției românești este calea sigură pentru dezvoltarea României”, a declarat ministrul Florin Barbu.

În luna iulie, s-a aprobat suplimentarea limitelor de credite de angajament și bugetare cu suma de 182.000.000 lei, pentru asigurarea integrală a necesarului de fonduri aferente plății sprijinului acordat pentru ciclul I de producție la tomate, în cadrul schemei de ajutor de stat pentru compensarea parțială a pierderilor la cultura de tomate în spații protejate, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit MADR.