Emil Albotă (PSD Olt): Nu voturile noastre l-au reconfirmat în funcție pe Virgil Popescu, el este reconfirmat pe funcție de premierul Ciucă

Deputatul PSD de Olt Emil Albotă și-a manifestat, din nou, neîncrederea în ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe care îl consideră incapabil să gestioneze problemele din domeniul energetic.

Astfel, în emisiunea „De la stânga la dreapta”, moderată de Alin Dorobanțu și găzduită de televiziunea locală OltTV, parlamentarul social-democrat a reamintit că PSD a cerut de nenumărate ori ca Virgil Popescu să fie înlocuit în funcție cu un om capabil să gestioneze criza din energie.

„Nu voturile noastre l-au reconfirmat în funcție pe Virgil Popescu, el este reconfirmat pe funcție de premierul Ciucă. Politica nu merge așa, dacă ești într-o coaliție îți respecți partenerul, iar partenerul, din păcate, își asumă să îl țină pe omul ăla în funcție. Noi nu îl vrem acolo, am declarat public, sunt declarații publice făcute de atâtea ori, de toată lumea din PSD. PNL trebuie să înțeleagă faptul că omul ăsta ar fi trebuit să dispară demult, dar, din păcate, nu știu, dânșii sunt fermecați măsurile pe care domnul Virgil Popescu le ia, dar pe care noi nu le vedem.

Deci, noi, cei din PSD avem o mare problemă cu domnia-sa, pentru că domnul Virgil Popescu a fpst rugat de nenumărate ori să vină cu niște măsuri și să rezolve problemele din energie. Omul nu a venit cu nici o măsură, și-a demonstrat cumva incapacitatea de a gestiona problema și de aceea noi am început să vorbim, de vreun an de zile, de reglementare. Și uite că am reușit, cu o oarecare întârziere, că asta e într-o coaliție, trebuie să convingi pe toată lumea din interiorul coaliției, că altfel nu trece măsura, să decidem această reglementare”
, a declarat, la OltTV, Emil Albotă.

Uniunea Salvaţi România a introdus în parlament, în septembrie, o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, dar aceasta a fost respinsă.