Elevii se întorc de luni la cursuri. Vacanţa de primăvară, în perioada 7-18 aprilie

Elevii olteni revin luni, în bănci, după o săptămână liberă. Următoare vacanţă, cea de Paşte, va fi în perioada 7 aprilie-18 aprilie.  


„Săptămâna verde” și „Şcoala altfel” se desfășoară în perioada 27 februarie - 16 iunie, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.

Până acum, școlile nu puteau planifica cele două programe în același modul.

Acum, potrivit Ordinului nr. 3.710 din 20 februarie 2023, publicat în MO, acest lucru este posibil.

„(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în situații excepționale, la solicitarea Inspectoratului școlar și cu aprobarea ministerului educației, cele două programe se pot derula în același interval de cursuri (modul de învățare)”.

Activitățile care se pot organiza în „Săptămâna verde” sunt următoarele: „lecții în natură, dezbateri, jocuri de rol, fotografie vorbită, exerciții de construcție participativă a unor scenarii de viitor, vizionări de documentare, experimente, biblioteci vii, teatru forum, teatru legislativ, proiecte de servicii în folosul comunității, voluntariat, expediții și excursii în parcuri naturale și arii protejate, fără a se limita la acestea”.

Este obligatorie participarea la programul „Săptămâna verde” pentru elevi și profesori, potrivit documentului.

În perioada menţionată, nu se vor organiza cursuri după orarul obișnuit al unităților de învățământ, ci va fi un program special, conform regulamentului.

„(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), la clasele din învățământul liceal - filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioada dedicată Programului «Săptămâna verde» se organizează activități de instruire practică”, potrivit edupedu.ro.