Diana Lixăndroiu, convocată pe ultima sută de metri la Campionatul Mondial

Interul stânga al echipei CSM Slatina, Diana Lixăndroiu, a fost convocată pe ultima sută de metri la Campionatul Mondial care se va desfăşura în perioada 29 noiembrie-17 decembrie în Danemarca, Suedia şi Norvegia. Slătineanca va fi soluţie pentru liderul naţionalei, Cristina Neagu, care ar acuza ceva probleme medicale.

Interul stânga al echipei CSM Slatina,Diana Lixăndroiu, a fost convocată la naționala României, urmând ca în perioada următoare să participe la Campionatul Mondial din Danemarca, Suedia și Norvegia. Potrivit oficialilor clubului slătinean, Lixăndroiu a fost sunată să se prezinte de urgenţă, în cursul zilei de astăzi, 27 noiembrie, pentru a face deplasarea alături de lotul tricolor marţi, 28 noiembrie, spre Herning (Danemarca).

Diana Lixăndroiu este singura jucătoare ce evolueză în Divizia A convocată la echipa naţională a României pentru Campionatul Mondial.

 România a fost repartizată în Grupa E cu Danemarca, Serbia și Chile, iar toate meciurile se vor disputa la Herning. Echipa națională a terminat pe locul 13 la ediția precedentă a CM.

Programul de desfășurare a meciurilor din prima fază a competiției este următorul:

 • ROMÂNIA - CHILE - 1 decembrie, ora 19:00;

 • ROMÂNIA - SERBIA - 3 decembrie, ora 19:00;

 • ROMÂNIA - DANEMARCA - 5 decembrie, ora 21:30;

Lotul convocat:

Diana Ciucă, Iulia Dumanska, Daciana Hosu (portari)

Nicoleta Dincă, Alexandra Dindiligan (extreme stânga)

Bianca Bazaliu, Cristina Neagu, Claudia Paşcan, Diana Lixăndroiu (interi stânga)

Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Andreea Popa (centri)

Daria Bucur, Alicia Gogîrlă (interi dreapta)

Alexandra Badea, Sonia Seraficeanu (extreme dreapta)

Nicoleta Balog, Lorena Ostase şi Crina Pintea (pivoţi)”