CSM Slatina, victorie în penultimul test de pregătire

Echipa de fotbal CSM Slatina s-a impus, scor 3-1, într-un penultim joc de pregătire înaintea meciurilor oficiale, disputat cu echipa din Liga a III-a, Petrolul Potcoava, pe terenul sintetic din cadrul Complexului Sportiv „1 Mai”. Antrenorul grupării slătinene, Daniel Oprescu, a început partida cu jucătorii care au evoluat mai puţin în amicalul cu CSA Steaua Bucureşti, disputat miercuri, şi care s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, iar din minutul 70 a schimbat distribuţia în teren.

 

CSM Slatina s-a impus, scor 3-1, în meciul de pregătire cu Petrolul Potcoava, formaţia ce reprezintă judeţul Olt în Liga a III-a, într-o partidă perfectată între cele două jocuri cu echipe din Liga a II-a, CSA Steaua şi CSC Şelimbăr.

Tehnicianul divizionarei secunde slătinene, Daniel Oprescu, a început jocul cu echipa care în meciul cu Steaua Bucureşti a evoluat mai puţin, pentru ca din minutul 70, să fie trimişi pe teren jucătorii care în partida de la Bucureşti au evoluat mai mult.

După ce goalkeeper-ul Ionuţ Pop a evoluat tot meciul în jocul cu CSA Steaua, astăzi, portarul Alexandru Silveanu a jucat şi el 90 de minute, însă în primele 45 s-a aflat între buturi pentru echipa slătineană, iar în repriza a doua a apărat poarta celor de la Petrolul Potcoava, echipă care are mai mulţi jucători împrumutaţi de la divizionara secundă slătineană. 

Toate golurile au fost marcate în primele 45 de minute. Slătinenii au deschis scorul prin Palade (min.11), pentru ca Andrei Traşcu să majoreze în minutul 19. Luis Niţu a dus scorul la 3-0, în minutul 29, din penalty, iar în minutul 31, Petrolul Potcoava a redus din diferenţă, dintr-o lovitură de la unsprezece metri, prin Adrian Vlad.

Sâmbătă, 18 februarie, de la ora 11.00, CSM Slatina va susţine ultimul test înaintea meciului oficial cu Oţelul Galaţi, pe teren propriu, cu CSC Şelimbăr.

CSM Slatina: Silveanu, Abel Stan, Smirnov, Manea, Alexandru Dinu, Marian Şerban, Traşcu, Marian Danciu, David Oprescu, Luis Niţu, Palade.

CSM Slatina (din minutul 70): Pop, Mitran, Gherghe, Sălcianu, Pisăru, Dorin Toma, Anghelina, Leaţă, Ciocâlteu, Constantin Radu, Plokhotnyuk.

Petrolul Potcoava: Vlad Cârstea, Eugen Militaru, Alexandru Militaru, Alin Florica, Bâldeanu, Marius Şofaru, Andrei Strejescu, Bogdan Cârciumaru, Adrian Vlad, Laurenţiu Ana, Magraon. Au mai jucat: Ionuţ Ţone, Ciprian Răcăleanu, Tiberiu Mihai, Ianis Iancu, Grădinaru.