CSM Slatina a susţinut, astăzi, pe Stadionul „1 Mai”, manşa retur a jocului de pregătire perfectat cu FCU Craiova 1948, echipă retrogradată din Superligă. Meciul s-a încheiat cu victoria grupării pregătite de Daniel Oprescu, scor 3-2 (2-0 la pauză), golurile fiind marcate de Constantin Radu (min.30), Andrei Traşcu (min.37) şi Năstăsie (min. 70).
Slătinenii au deschis scorul în minutul 30, prin Constantin Radu, iar în minutul 37 Andrei Traşcu a majorat pentru 2-0. Cel de-al treilea gol al slătinenilor a fost marcat de Năstăsie (min. 70). Pentru oaspeţi a marcat J. Ibrahim (min. 65 şi 90).
Antrenorul grupării slătinene, Daniel Oprescu, a efectuat numeroase schimbări din minutul 60. De asemenea, şi în acest joc, unii dintre jucători au efectuat antrenament, ei evoluând în jocul de pregătire cu Viitorul Dăeşti. Astfel, Velcu, Marian Cristea, Manuel Cristea, David Oprescu, Atanas Trică, Pacionel şi Dragoş Popa s-au pregătit separat.
CSM Slatina: Toroc (min. 60 Micu), Călin Toma (min. 75 Sima), Burnea (min.85 Abel Stan), Bărăitaru (min.60), Mitran, Silvian Matei, Traşcu (min. 75), Golofca (min. 70 Denis Dragu), Doman (min. 60 Năstăsie), Constantin Radu (min.60 Leaţă), Kayondo (min.60 Ţîră).