CSM Slatina câştigă cu 2-0 meciul susţinut, în deplasare, pe terenul celor de la FC Pucioasa, în cadrul turului semifinalei barajului de promovare în Liga a II-a. Golurile formaţiei slătinene au fost marcate de Cătălin Doman (min.38) şi Alexandru Popovici (min. 86).
CSM Slatina obţine o victorie preţioasă în primul meci din
cadrul semifinalei barajului de promovare în Liga a II-a, susţinut pe terenul
celor de la FC Pucioasa.
Gruparea pregătită de Ovidiu Burcă s-a impus cu 2-0, la
capătul unei partide pe care a dominat-o. Pe lângă golurile marcate de Cătălin
Doman şi Alexandru Popovici, slătinenii au mai avut câteva ocazii, printre care
o transversală, dar şi un penalty ratat, la 0-0, de căpitanul de echipă Cătălin
Doman, care şi-a luat revanşa şi a deschis scorul cu o lovitură de cap, din
interiorul careului, după o centrare de pe dreapta.
Returul semifinalei barajului de promovare în Liga a II-a
contra celor de la FC Pucioasa se va disputa sâmbătă, 28 mai, cu începere de la
ora 17.30, pe Stadionul 1 Mai.
Celălalt meci din cadrul semifinalei barajului de promovare
s-a încheiat cu victoria celor de la Odorheiu Secuiesc, care s-au impus cu 1-0,
pe Stadionul Municipal din Râmnicu Vâlcea, contra celor de la Viitorul Dăeşti.
CSM Slatina: Preduţ, Enache, Marian Manea, Alexandru
Sălcianu, Alin Pisăru, Ionuţ Popescu, Dorin Toma, David Oprescu, Remus Trancă,
Cătălin Doman, Alexandru Popovici. Au mai evoluat: Alexandru Cincă, Adrian Bărbuţi,
Radu Necşulescu, Constantin Radu, Marius Neicu.