CSM Slatina a ratat calificarea în Cupele Europene, după ce a pierdut, scor 34-28, confruntarea decisivă disputată pe terenul formaţiei Dunărea Brăila, în ultima etapă a Ligii Florilor. Miza partidei a fost locul cinci al clasamentului, poziţie care asigură prezenţa în competiţiile continentale în sezonul viitor.
Echipa pregătită de Andrei Popescu şi Raul Fotonea a fost la doar 60 de minute de o performanţă remarcabilă. Handbalistele slătinene au început foarte bine partida şi s-au aflat la conducere în primele 20 de minute, demonstrând încă o dată progresul din acest sezon. Totuşi, gazdele au revenit pe finalul primei reprize, iar la pauză au intrat în avantaj, scor 16-12.
În partea secundă, CSM Slatina a avut puterea să revină în joc şi să egaleze la 20-20 în minutul 39, reaprinzând speranţele pentru un rezultat pozitiv. Finalul a aparţinut însă echipei brăilene, care a gestionat mai bine momentele decisive. De asemenea, formaţia slătineană a riscat în mai multe faze atacând fără portar, strategie de care Dunărea Brăila a profitat, marcând câteva goluri facile de la distanţă, din poartă în poartă.
În urma acestui rezultat, cele două formaţii fac schimb de locuri în clasament, iar Dunărea Brăila obţine calificarea în Cupele Europene.
Chiar şi aşa, locul şase ocupat de CSM Slatina la finalul actualei stagiuni reprezintă cea mai bună clasare a echipei pe prima scenă a handbalului feminin românesc.