CSM Slatina, deplasare dificilă la Târgu Mureș înaintea duelului de Cupă cu CFR Cluj

CSM Slatina are parte de o dublă deplasare solicitantă în această perioadă, echipa pregătită de Claudiu Niculescu urmând să înfrunte mai întâi pe ASA Târgu Mureș, în etapa a XI-a a Ligii a II-a, apoi pe CFR Cluj, în grupele Cupei României.

Primul test este programat sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 11.00, pe terenul formației mureșene, care traversează o perioadă excelentă. ASA Târgu Mureș ocupă locul 4 în clasament, cu 20 de puncte acumulate, fiind una dintre cele mai solide echipe din eșalonul secund.

De cealaltă parte, CSM Slatina vine după o victorie importantă în fața celor de la FC Bihor Oradea, obținută în condiții dificile, după ce formația olteană a evoluat aproape o repriză în inferioritate numerică. Efortul jucătorilor a fost considerabil, iar Niculescu speră ca energia și moralul obținut din acel succes să fie menținute și în duelul de la Târgu Mureș.

Cu 12 puncte strânse până acum, CSM Slatina ocupă poziția a 13-a în clasamentul Ligii a II-a, la jumătatea ierarhiei. 

După partida de campionat, formația olteană va avea parte de o nouă deplasare de foc. Marți, 28 octombrie, de la ora 18.30, CSM Slatina va juca pe terenul celor de la CFR Cluj, în grupele Cupei României, meci care se va disputa în nocturnă și va fi transmis în direct pe Digi Sport 1.