Echipa de fotbal CSM Slatina a susţinut, sâmbătă, un joc de pregătire în compania celor de la CSA Steaua, încheiat cu victoria gazdelor care s-au impus, spre finalul partidei, scor 3-2. Confruntarea a fost perfectată pentru a ţine în priză echipa, testul contra formaţiei bucureştene fiind unul extrem de disputat, cu multe situaţii de poartă.
Cum campionatul este întrerupt, ca urmare a acţiunilor
echipelor naţionale, CSM Slatina a susţinut în joc amical, în deplasare, în
compania celor de la CSA Steaua Bucureşti.
Meciul a fost unul disputat, pe lângă cele cinci goluri, ambele formaţii mai având alte ocazii importante de poartă. CSM Slatina a deschis scorul în minutul 19, prin Cătălin Doman, care a transformat o lovitură liberă de la 11 metri, iar gazdele au egalat în minutul 37 prin Vârtej (1-1 la pauză).
În minutul 52, Steaua a marcat prin Dobrescu, pentru ca în minutul 56 Ciocâlteu să egaleze, sor 2-2, cu o execuţie la vinclu de la 17 metri. Spre final de meci, Chunchukov a adus victoria gazdelor, scor 3-2, la capătul unei partide în care tehnicianul echipei CSM Slatina, Daniel Oprescu, a folosit toţi jucătorii pe care i-a avut la dispoziţie, cu excepţia lui Matei, Raphael Stănescu şi Mihai Ion, care au susţinut antrenament.
CSM Slatina a început jocul în formula: Simion Velcu, Abel Stan, Gherghe, Sălcianu, Călin Toma, Dorin Toma, Mircea Donca, Mitran, Raul Popa, Doman, Valentin Alexandru, iar din a doua repriză au fost utilizaţi ceilalţi jucători aflaţi în lot.