Cosmin Turcin: „Vrem prima victorie din play-off”

Bălşenii par motivaţi pentru partida de vineri cu Inter Clinceni şi îşi doresc să-şi treacă în cont prima victorie de pe teren propriu.

Atacantul de la FC Balş, Cosmin Turcin, care are contract până în această vară cu formaţia de pe Olteţ, spune că au făcut meciuri mai bune în deplasare decât pe teren propriu.


„Noi vrem prima victorie din play-off. Ne-am descurcat mai bine în deplasare decât acasă. Suntem puţini în lot, doi băieţi au plecat în armată, unii sunt accidentaţi şi va fi foarte greu. Ne dorim ca terenul să se prezinte în condiţii bune ca să putem câştiga acest joc. Nu m-am gândit ce voi face din vară, aştept să se termine acest sezon, apoi voi decide”, a spus Cosmin Turcin.


FC Balş ocupă ultima poziţie din clasamentul play-off-ului Seriei a III-a a Ligii a III-a, având 13 puncte.