Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap verifică lunar 600 de dosare

Inspectorii din cadrul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Olt au derulat recent o verificare a Comisiei judeţene de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Reprezentanţii instituţiei au stabilit că aceasta a fost întocmită legal, membrii sunt valizi şi au depistat o singură problemă, de natură organizatorică.

Organizarea şi funcţionarea Comisiei judeţene de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a fost verificată de AJPIS Olt la finalul săptămânii trecute.


„În urma neregulilor descoperite în judeţul Prahova, s-a derulat şi la nivelul judeţului Olt o verificare a modului în care îşi desfăşoară activitatea Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul DGASPC Olt. Nu au fost probleme, ni s-a explicat doar că au intervenit o serie de modificări legislative şi trebuie să introducem în documentaţie paşii pe care trebuie să-i parcurgă persoanele care vor să se încadreze în grad de handicap”, a explicat Mihaela Ilona Buzatu Matei, şef Serviciu evaluare complexă şi evidenţă prestaţii sociale DGASPC Olt.


Concluziile sunt confirmate de directorul AJPIS Olt.

 

„Nu au fost depistate deficienţe, nici reclamaţii nu am primit în legătură cu activitatea comisiei. Cu toate acestea, am solicitat ca toate procedurile să fie formalizate. În plus, voi lua legătura cu conducerea DGASPC Olt pentru a stabili pentru luna următoare mai multe vizite la centrele pentru persoane cu handicap. Vreau să fac un tur al centrelor, fie că este vorba de centre pentru copii sau pentru adulţi, să văd care este situaţia în aceste unităţi”, a declarat Ileana Ghiţă.

100-150 de dosare noi pe lună

Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a fost înfiinţată prin hotărârea Consiliului Judeţean Olt numărul 87/22.09.2005 şi se ocupă de examinarea dosarelor şi stabilirea încadrării în grad de handicap a persoanelor din judeţul Olt. Comisia este formată din cinci membri, iar preşedintele acesteia face parte din structura DGASPC Olt, fiind încadrat ca medic specialist.

 

„Comisia funcţionează în prezent în efectiv complet, iar preşedintele acesteia face parte din structura DGASPC Olt, fiind încadrat ca medic specialist. Secretariatul Comisiei de evaluare convoacă membrii în şedinţe ordinare în fiecare zi de miercuri a săptămânii şi într-o şedinţă extraordinară, atunci când numărul dosarelor depăşeşte 700 de dosare pe lună. În general, comisia evaluează lunar 600 de dosare, din care 100-150 sunt dosare noi, iar restul sunt prelungiri. Persoanele cu handicap nu trebuie să se prezinte la reevaluări, acestea efectuându-se strict pe baza documentaţiei din dosare”, spune Ilona Mihaela Buzatu Matei.

 

La nivelul judeţului Olt sunt înregistrate 13.081 de persoane cu handicap, din care 6.828 sunt permanente, care nu au nevoie de revizuire.