Reprezentanţii Clubului Nautic anunţă programul de Sfânta Maria. Astfel, facilităţile Clubului nu vor fi diponibile sâmbătă, urmând ca duminică să funcţioneze după programul normal. 
Reprezentanţii Clubului Nautic anunţă programul de Sfânta Maria. Astfel, facilităţile Clubului nu vor fi diponibile sâmbătă, urmând ca duminică să funcţioneze după programul normal. 
Două percheziţii au fost desfăşurate marţi în judeţul Olt, la două persoane care sunt suspectate că ar fi postat fotografii şi materiale video indecente cu o persoană, fără consimţământul acesteia.
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Craiova, a fost reţinut de poliţiştii doljeni după ce, în urmă cu mai multe zile, i-a bătut pe stradă pe doi adolescenţi din Slatina, judeţul Olt.
11 percheziţii domiciliare sunt desfăşurate în această dimineaţă, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, dar și la locuințele unor persoane fizice din județele Dolj (4), Olt (5) și Sibiu (2). Acţiunile au loc în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.
Două proiecte fotovoltaice dezvoltate de compania turcă Defic Globe la Caracal se apropie de etapa finală de autorizare. Cele două centrale vor primi, cel mai probabil săptămâna viitoare, autorizația de înființare din partea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Un bărbat din judeţul Olt a fost condamnat la 3 ani cu suspendare pentru trafic continuat de cannabis, în urma unor tranzacții înregistrate audio-video de un investigator sub acoperire.
Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Izbiceni, județul Olt, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru omor, după ce, în februarie 2025, și-a ucis mama în vârstă de 54 de ani. Femeia a fost găsită fără viață într-un solar din gospodăria familiei.
UPDATE: Bărbatul, în vârstă de 82 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Accident grav în seara zilei de 1 noiembrie, pe Drumul Naţional 65, Slatina-Piteşti, în localitatea Optaşi. Un bărbat este în stop cardio-respirator, după ce a fost lovit de un autoturism. Se efectuează manevre de resuscitare.
La Izbiceni, în Duminica Floriilor, mirii și miresele căsătoriți în anul anterior îmbracă din nou hainele de nuntă, cer iertare părinților, nașilor și lui Dumnezeu, participând la un ritual unic în județul Olt, numit „Iertarea de Florii”.
Cei cinci pompieri din cadrul Stației Scornicești, implicați în accidentul rutier de vineri seara, se află în afara oricărui pericol.