Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina va fi reabilitat cu fonduri din PNRR, a anunţat joi preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.
Valoarea proiectului se ridică la 25 de milioane de lei, bani din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Cea mai recentă intervenţi la Ambulatoriu a avut loc în urmă cu mai bine de un deceniu, tot datorită unui proiect cu finanţare europeană.
Studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici ai proiectului au fost aprobaţi, joi, de Consiliul Judeţean.
„Este un proiect pe care o să îl depunem pe fonduri europene, un proiect de aproximativ patru milioane de euro. Astăzi am aprobat indicatorii. Presupune, în mare, reabilitarea ambulatoriului și, de asemenea, achiziționarea de aparatură medicală și mobilier. Știm pe ce măsură o să îl depunem, se știe axa, urmează ca în perioada următoare să îl și depunem, imediat cum se deschide sesiunea”, a declarat, joi, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.
Durata de realizare a investiției va fi de 27 luni, din care trei luni pentru proiectare și 24 de luni pentru perioada de execuție a lucrării.
„Consiliul Județean Olt a obținut în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 12 – Sănătate – Investiția 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești – Investiția specifică I1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie, finanțarea proiectului: «Reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina». În vederea implementării proiectului susmenționat a fost încheiat Contractul de finanțare nr. 101/15.03.2023 între Consiliul Județean Olt și Ministerul Sănătății, contract înregistrat la Consiliul Județean Olt sub nr. 3172/15.03.2023”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre aprobat.