CJ Olt îşi face parc fotovoltaic la Schitu şi devine prosumator. Proiectul, finanţat cu fonduri europene

Consiliul Judeţean Olt construieşte un parc fotovoltaic de 100 de kilowaţi în comuna Schitu, instituţia urmând să devină prosumator, iar cheltuielile cu energia electrică pentru instituţiile din subordine să se apropie de zero.

Consilierii judeţeni au aprobat, miercuri, proiectul "Sistem fotovoltaic On Grid având Pi -100 kWp" şi cheltuielile legate de acest proiect. Proiectul va fi finanţat cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional (POR) şi va permite CJ Olt să devină prosumator.

În urma implementării acestui proiect, cheltuielile forului judeţean şi instituţiilor din subordine pentru energia electrică vor scădea aproape de zero. 

„Așa cum am spus de fiecare dată, orice domeniu care este eligibil și pe care Consiliul Județean ori poate să-l acceseze, nu va rata acest lucru și va încerca să obțină bani europeni pentru orice categorie și orice domeniu în care noi suntem eligibili. Este vorba despre un sistem fotovoltaic pe care vrem să-l amplasăm pe un teren pe care Consiliul Județean Olt îl are în comuna Schitul, chiar lângă spital, în vecinătatea Spitalului de Psihiatrie. Este vorba despre un parc de 100 de kilowați. Finanțarea este cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional

O să încercăm să folosim pentru toate instituțiile din subordine. Pe noi, Consiliul Județean, nu ne interesează să obținem profit din vânzarea de energie electrică, ci să ne scadă facturile la utilități, în speță la energia electrică. Deservește toate instituțiile, nu doar spitalul, toate instituțiile pe care le avem în subordine”, a declarat Marius Oprescu, preşedintele CJ Olt.

El şi-a exprimat speranţa ca lucrările de construire a parcului fotovoltaic să înceapă la jumătatea anului viitor.

„Dacă astăzi am aprobat indicatorii, probabil că în ianuarie vom ridica în sistem licitația și vedem cât durează. La jumătatea anului viitor, e posibil să începem construcția acestui parc

Devenim prosumatori. Impactul calculat este pe costurile pe care le avem în momentul de față cu energia electrică. Nicidecum, nu ne interesează obținerea de profit, şi nici nu se poate să știți. Ai voie să depui proiect cam în limita estimării a cât consumi tu. Ne acoperim toate facturile astfel încât să nu mai fie nevoie să plătim”, a adăugat Oprescu.