Carambol în zona Podului Olt. O persoană rănită, traficul rutier se desfăşoară cu dificultate

Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, în zona Podului Olt, de la ieşirea din Slatina spre Slătioara, în urma unui carambol în care au fost implicate patru autoturisme.

Potrivit poliţiştilor, în urma evenimentului rutier, o persoană a fost rănită uşor.


  • Foto Carambol în zona Podului Olt. O persoană rănită, traficul rutier se desfăşoară cu dificultate


"La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări, polițiștii au constatat că, pe sensul de deplasare Slatina către Craiova, au intrat în coliziune față - spate, 4 autoturisme. În urma evenimentului, o femeie, în vârstă de 50 de ani, din comuna Curtișoara, pasageră în ultimul autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Slatina, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.