Caracal: Fosele septice trebuie declarate la Primărie, până la finalul lunii noiembrie

Caracalenii care nu sunt racordaţi la reţeaua publică de canalizare şi încă au fose septice trebuie să se înscrie într-un registru, termenul fixat de municipalitate fiind sfârşitul lunii noiembrie.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 714 din 26 mai 2022 s-a introdus obligativitatea pentru persoanele fizice și juridice de a declara la Primărie sistemele individuale autorizate pentru colectarea și epurarea apelor uzate.

 Reprezentanţii Primăriei Caracal transmit că cei care au astfel de sisteme trebuie să completeze un formular, disponibil la Registratura instituţiei, până la 30 noiembrie 2022.

 „În baza acestor declarații, Primăria municipiului Caracal va întocmi o situație centralizată care va fi utilizată de instituțiile abilitate în domeniul protecției mediului. Prin urmare, atât persoanele fizice cât și cele juridice care au pe proprietăți astfel de sisteme individuale autorizate pentru colectarea și epurarea apelor uzate (bazine de colectare cum sunt fosele septice, toalete cu bazine, etc), trebuie să depună la Primăria municipiului Caracal până la data de 30.11.2022 un formular completat (modelul este disponibil la biroul Registratură), pentru a primi astfel număr de înregistrare ca dovadă că s-au achitat de această obligație”, transmite Primăria.

 Reprezentanţii municipalităţii atenţionează că obligația se aplică atât sistemelor existente în gospodării, cât și în cazul celor care urmează să fie construite.

 Legislația prevede amenzi între 5.000 și 10.000 lei în cazul persoanelor fizice și juridice care nu vor depune această declarație.