Căluşarii din Cezieni, marii câştigători ai „Căluşului Românesc” - 2011

Cea de-a XIII-a ediţie a celui mai mare festival al dansului popular românesc, după cum l-a numit unul dintre cei mai iubiţi interpreţi de muzică populară, Gheorghe Roşoga, şi-a desemnat câştigătorii. Marele învingător a fost Ansamblul Căluşeresc „Ghiocelul”, din Cezieni.

De 13 ani, Concursul Naţional al Copiilor „Căluşul Românesc” reuşeşte să aducă la Slatina participanţi din întreaga ţară. Anul acesta, nu mai puţin de 1.720 de copii şi tineri din Olt, Arad, Iaşi, Argeş, Mehedinţi, Braşov, Maramureş, Botoşani, Neamţ, Constanţa, Suceava, Covasna, Sibiu, Dolj, Timiş, Gorj şi Vâlcea s-au luptat pentru marele trofeu. Misiunea membrilor juriului nu a fost una deloc uşoară, formaţiile de căluşari întrecându-se în virtuozitate.

 

„Pentru noi a fost foarte greu să desemnăm câştigătorii acestui concurs deoarece toate trupele care au evoluat pe scenă s-au pregătit temeinic. Sperăm ca şi la anul să avem cât mai multe premii pe care să le acordăm participanţilor. Eu spun că această a XIII-a ediţie a festivalului a fost una cu noroc, o ediţie de succes, care a adunat foarte mulţi oameni, participanţi şi spectatori”, ne-a declarat preşedintele juriului, Mariana Gheorghe, inspectorul şcolar general al judeţului Olt.

Câştigătorii festivalului

După ce ani la rând a fost la un pas de marele trofeu, anul acesta, Ansamblul „Ghiocelul”, din Cezieni, a reuşit să ia marele premiu. „După foarte mulţi ani de muncă am reuşit să luăm marele premiu al festivalului. Ştiam ce pot copiii, ce pregătire au, şi am fost încrezători în şansele noastre. Suntem foarte fericiţi”, ne-a declarat coregraful ansamblului din Cezieni, Doru Ţenea. Premiul I a fost câştigat de Ansamblul Căluşeresc „Plaiurile Olteţului”, Dobrun – Osica de Jos, iar premiul al II-lea a revenit Ansamblului Căluşeresc din Cungrea. Organizatorii au oferit nu mai puţin de 80 de premii participanţilor.
La Formaţii de căluşari învingători au ieşit „Junii Căluşari”, din Sârbii Măgura, „Ilie Martin”, din Coloneşti şi cei din Scorniceşti. La Cete de căluşari au câştigat „Căluşarii Slatinei”, „Muguraşii Brâncoveniului” şi „Ceata Dârjovului” - Valea Mare. La Căluşeri şi căiuţi patru formaţii şi-au adjudecat locul I, Formaţia de căluşeri din Arad, Formaţia de căluşeri a Şcolii Poplaca, judeţul Sibiu şi formaţiile de căiuţi din Vatra Dornei şi Iaşi. La Ansambluri de cântece şi dansuri au urcat pe prima treaptă a podiumului ansamblurile „Hora Timişului”, „Plaiurile Dornelor”, „Doruleţul” - Tulcea şi „Căluşul” - Scorniceşti. Premiul I la Ansambluri folclorice de dansuri a fost adjudecat de Ansamblul „Rapsodia”, din Iaşi. La Ansambluri folclorice au câştigat primul loc „Brâuleţul”, din Pârşcoveni, „Mugurelul” - Sighetul Marmaţiei şi „Căluşarii Slatinei”.
Învingători la Formaţii de dansuri mixte au fost „Rândunica” - Vâlcele, Olt, „Flori de Măr” - Curtişoara, „Plai de Dor” - Slatina. Moldovenii au fost cei mai buni la Fanfare şi orchestre, locul I fiind câştigat de Orchestra „Hora” - Iaşi şi Fanfara Palatului Copiilor din Botoşani.
Cea de-a zecea categorie la care s-au acordat premii a fost cea de Formaţii de dansuri fete. Oltencele au fost cele mai bune, premiul I a fost câştigat de „Cununiţa” - Balş şi „Hora” - Drăgăneşti Olt.

 

„Ceea ce am văzut noi la Slatina în aceste zile a fost un adevărat regal folcloric. A fost greu să desemnăm câştigătorii, dar şi satisfacţia a fost pe măsură”, ne-a declarat Ştefan Coman, directorul „Baladelor Dunării”, Tulcea, membru în juriul concursului.


Ca în fiecare an, Clubul Rotary Slatina a fost alături de „Căluşul Românesc”, acordând patru premii de popularitate.

Mari interpreţi pe scena căluşului

Gala Laureaţilor s-a bucurat de prezenţa a numeroase nume sonore ale cântecului popular românesc. Întorşi după un turneu de şase luni în Statele Unite ale Americii, Maria Ciobanu şi Ionuţ Dolănescu au urcat pe scena festivalului spre încântarea celor peste 1.000 de spectatori.

 

„Clubul Rotary sprijină actul de cultură, atât la nivel judeţean, cât şi la nivel naţional. Pe lângă premiile de popularitate, am acordat şi premiul pentru întreaga activitate doamnei cântecului românesc, doamna Maria Ciobanu”, ne-a declarat Florin Cârstea, membru al Clubului Rotary Slatina.

 

Atmosfera a fost încinsă şi de alţi interpreţi de marcă precum Constantin Măgureanu, Neta Soare, Maria Ghinea, dar şi deja celebrii fraţi Toma, Marian şi Elena, mândriile Ansamblului „Doina Oltului”.

 

„Faptul că această Gală a fost transmisă de postul Etno Tv, că alături de noi au fost importanţi interpreţi de muzică populară se datorează în primul rând Consiliului Judeţean Olt, prin Ansamblul «Doina Oltului», condus de Costinel Alecsandrescu, care anul acesta a fost alături de noi în organizarea acestui concurs”, ne-a declarat coordonatorul festivalului, directorul Palatului Copiilor Slatina, Iliuţă Brăileanu.