Mai aproape de oraş decât s-ar crede, o lume stă să fie descoperită, zeci de cai de rasă atrăgând, nedrept, atenţia doar când şi când, la vreun eveniment „Porţi Deschise” sau „Şcoala Altfel”. E drept, de-acum vremea nu mai îmbie la plimbări, însă Herghelia Slatina nu se bucură de locul cuvenit nici în restul timpului.
„Multă lume nu ştie că mai există herghelia. Toată lumea ştia de Herghelia de la Brebeni. Ei bine, aceasta este, s-a mutut cu totul aici”, ne dumireşte Georgeta Bărăscu, şefa locului plin de surprize pe care aveam să-l descoperim.
Şi nouă ne-a atras atenţia un anunţ, prin care se anunţa scoaterea la licitaţie a mai multor exemplare.
„E vorba de animalele declasate. De două ori pe an vine o comisie, îi supune probelor, iar cei declasaţi pot fi valorificaţi. Cetăţenii îi cumpără de obicei pentru a-i folosi în gospodărie. Pe o parte poate i-au avut în custodie, pentru că noi îi dăm ca armăsari de montă publică, fără bani”, vin alte şi alte lămuriri.
Efectivul numără astăzi 116 exemplare, dintre care 70 în turma de bază. Sunt în cea mai mare parte armăsari din rasele Shagya Arab şi Furioso North Star, prima rezultată din încrucişarea între armăsari arabi importaţi din Irak şi Siria cu iepe arabizate din Moldova şi Ardeal, iar cea de-a doua, o varietate moştenită din imperiul austro-ungar, folosită pentru călărie şi tracţiune uşoară.
„Lumea în zona noastră nu prea e interesată de echitaţie”
Dacă v-aţi întrebat vreodată unde puteţi face echitaţie, iată răspunsul. La Slatina, la ieşirea din oraş, spre Recea. Există instructor, există cai dresaţi, nu prea există, însă, doritori.
„Lumea în zona noastră nu prea e interesată de echitaţie, cum se întâmplă, spre exemplu, în zona Bucureştiului, unde există mai multe cluburi particulare care nu fac faţă, pur şi simplu, solicitărilor. La noi a mai venit o fetiţă, şi-a cumpărat şi echipament, are tot, mai călăreşte. Vine în schimb şi doar să vadă calul, să-i aducă morcovi... S-a ataşat de el. Aşa mai vin, în cursul anului, copii de pe la şcoli, însă rar”, ne povesteşte şefa hergheliei.
Ora de echitaţie costă 50 de lei. Puţin pentru cei cu bani, mult prea mult pentru cei doar cu dragostea de animale şi de mişcare în aer liber. Partea mai puţin plăcută ar fi că, în afară de şa şi cască, pe care ţi le pune la dispoziţie herghelia, trebuie să-ţi aduci de acasă totul.
„Echitaţia nu este un sport ieftin, e adevărat, însă merită încercat. Beneficiile sunt extraordinare”, continuă însă interlocutoarea noastră să ne convingă.
Au plecat poneii, au rămas caii de promenadă
Într-o zi însorită, foarte probabil ai ocazia să vezi armăsarii în padocuri, în toată splendoarea. Nu e cazul în aceste zile friguroase, unde se simt confortabil în grajduri, îngrijiţi şi hrăniţi de personalul din ce în ce mai puţin, în urma repetatelor disponibilizări. Şi pista de galop, goală, pare că nu-şi are locul acolo, însă în primăvară totul „va reveni la viaţă”. Se şi încearcă, de altfel, mici investiţii, pe ici – pe colo, pentru a creşte atractivitatea locului, însă banii sunt puţini, pe deasupra mai intervin şi fel de fel de alte decizii... Una dintre acestea, mutarea celor trei ponei, atracţia hergheliei, într-o alta din ţară. Care a fost raţiunea e greu de spus, cert este că micuţii nu-i mai pot vedea. Întâlnesc în schimb, dacă-şi determină părinţii să-i aducă până aici, calul lui Moş Crăciun. Avian, acesta îi este numele, face acest oficiu de vreo trei ierni. Dacă nu au răbdare până la mijlocul lunii, când oricum trăsura va porni pe străzile Slatinei şi Moşul va împărţi cu generozitate cadouri.
„An de an au luat calul nostru. Îi mai închiriem şi pentru alte activităţi. Mai avem trăsura de Bistriţa pe care o închiriem, cu tot cu cai, evident, pentru nunţi...”, ne dă alte amănunte doamna Bărăscu.
Interes crescut pentru preluare
Herghelia funcţionează pe actualul amplasament de 30 de ani, care se împlinesc la anu’. Depozitul de armăsari de la Brebeni se înfiinţa, însă, în 1920, cu scopul de a se ameliora cabalinele din întreaga zonă a Olteniei şi începe efectiv să funcţioneze în 1928. În 2002 herghelia este dată în administrare Regiei Naţionale a Pădurilor. Armăsarii de patrimoniu, toţi cu dangale (însemne făcute cu fier înroşit, care se aplică în primele 6 luni de viaţă) sunt folosiţi în special pentru monta publică, iar o mică parte, mai mult cei „la apus de carieră”, şi pentru muncile din fermă. Herghelia are cinci grajduri şi peste 540 hectare de teren, iar astfel supravieţuieşte. De profit nu prea se pune problema, pentru că puţini sunt anii în care surplusul să fie valorificat la un preţ bun. Terenul poate fi însă un motiv serios pentru care s-ar găsi interesaţi să preia în administrare o afacere la acest moment puţin aducătoare de venituri.
„Am auzit şi noi fel de fel de variante în ultima perioadă, însă o predare nu poate face decât Guvernul. Oricum contează mai puţin, pentru noi ar fi acelaşi lucru”, mai spune Georgeta Bărăscu.
Cât de greu se găsesc fondurile se poate constata din investiţii. În acest an s-a înlocuit un acoperiş, s-au vopsit padocurile... Asta deşi herghelia adăposteşte o avere, fiecare exemplar fiind evaluat la minimum 100 milioane lei vechi. Pentru cei scoşi acum la licitaţie, 16 cai, preţurile sunt adevărat chilipir, cel mai mare, fără TVA, situându-se sub 2.300 lei.
„Cu toate acestea, se vând greu, de obicei nu la primul termen”, încheie şefa instituţiei.
