BCR n-a reuşit să-şi vândă sediul din Slatina. Clădirea, scoasă din nou la vânzare, pe site-urile de specialitate

Sediul BCR situat la intersecţia dintre străzile Basarabilor, Vintilă Vodă şi Bulevardul A.I. Cuza este în continuare de vânzare, potrivit unui anunţ postat recent pe site-urile de specialitate.


Preţul cerut a rămas neschimbat, 1.100.000 de euro, pentru imobilul cu o suprafaţă de 4.334 metri pătraţi.

Clădirea este finalizată în anul 1994 şi are un teren aferent de peste 2.700 de metri pătraţi, cuprinzând inclusiv o parcare.

Clădirea are o suprafață construită desfășurată de cca 4,221 mp, cu un regim de înălțime S+P+3E (în partea de nord a clădirii) și S+P+2E (în partea de sud). Etajele superioare (respectiv etajul 2 și 3) au fost proiectate și executate așa încât să dispună de terase generoase, cu vedere asupra împrejurimilor.

Potrivit anunţului, noul proprietar se angajează să-i închirieze actualului proprietar o suprafaţă de din clădire, astfel că sediul băncii va continua să fie funcţional.

„Clădirea de birouri este situată în Slatina, în zona centrală la intersecția dintre Bulevardul Alexandru Ioan Cuza și Strada Vintilă Vodă. În apropiere se află sediul Prefecturii și Centrul Comercial Winmarkt. Proprietatea este formată din S+P+3E în partea de Nord și S+P+2E în partea de Sud, cu suprafața utilă de 3339 mp. Terenul este în proprietate în suprafață de 2730 mp. Tranzacția de vânzare a acestei proprietăți implică și închirierea unei suprafețe către actualul proprietar”, se arată în anunţ.

BCR încearcă de mai mulţi ani să vând uriaşa clădire din Slatina. Din 2019, anunţul cu vânzarea imobilului a fost postat pe site-ul propriu, la secţiunea „Vânzări”.

De vânzare şi sediul din Balş

La începutul anului, BCR a scos la vânzare şi sediul băncii din Balş, o clădire cu regimul de înălţime subsol, parter şi un etaj, cu suprafaţa utilă de 1.576,00 mp, dar şi cu un teren aferent de 3.312,00 mp.

Construită în anul 1996, clădirea se află în proprietatea BCR.

„Proprietatea este situată în zona centrală a localității Bals, la intersecția străzii Nicolae Bălcescu cu strada Petre Pandrea, vis-a-vis de magazinul Jysk și Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena. Zona este preponderent formată din blocuri de locuințe cu regim de înălțime P+3E P+4E, la parterul cărora își desfășoară activitatea mai mulți comercianți. Proprietatea este formată din teren în concesiune în suprafață de 3 312 mp și un corp de clădire independent C 1 cu regim de înălțime S+P+E, edificat în anul 1996” , se arată pe site-ul BCR.

Preţul de vânzare este de 344.300,00 euro.