Baza militară de la Deveselu, una dintre cele mai importante unități NATO din Europa, a anunțat că a rămas fără finanțare în urma paraliziei bugetare de la Washington.
Conducerea bazei a precizat, într-o postare pe Facebook, că personalul militar își va continua activitatea normal, chiar dacă nu va primi salarii până la adoptarea unei soluții de către Congresul american. Ultimele alocări pentru Departamentul Apărării au expirat pe 30 septembrie, la miezul nopții, ora Washingtonului.
Baza de la Deveselu are un rol strategic în apărarea spațiului euro-atlantic, fiind prima unitate din Europa unde a fost instalat sistemul Aegis Ashore. Acesta reprezintă varianta terestră a radarului și a sistemului de interceptare utilizat de marina militară americană încă din 2004.
La Deveselu sunt amplasate 24 de interceptoare Standard Missile 3 (SM-3), capabile să neutralizeze rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune. Din acest motiv, baza este considerată un pilon al securității NATO, oferind protecție directă împotriva amenințărilor externe.
- Blocajul politic de la Washington
Situația financiară a bazei este o consecință directă a blocajului bugetar din SUA, generat de neînțelegerile dintre republicani și democrați privind finanțarea instituțiilor federale. Potrivit BBC, președintele Donald Trump a folosit impasul pentru a promova reduceri suplimentare ale aparatului guvernamental.
Deși republicanii dețin controlul ambelor camere ale Congresului, majoritatea lor din Senat este fragilă, ceea ce le permite democraților să blocheze proiectul de cheltuieli. Aceștia cer menținerea unor credite fiscale care reduc costul asigurărilor medicale pentru milioane de americani și resping diminuările de fonduri pentru Medicaid, program de asistență medicală destinat persoanelor în vârstă, celor cu dizabilități și celor cu venituri mici.
- Serviciile esențiale continuă, restul intră în stand-by
Blocajul bugetar are consecințe directe asupra economiei americane și a funcționării instituțiilor federale. Aproximativ 750.000 de angajați, reprezentând 40% din forța de muncă federală, sunt așteptați să intre în concediu fără plată.
Serviciile esențiale, precum protecția frontierelor, controlul traficului aerian, sistemul poștal sau asistența medicală spitalicească, vor continua să funcționeze. În schimb, alte programe, de la alimentația subvenționată până la activitatea muzeelor sau finanțarea unor școli, riscă să fie suspendate.
Analiștii avertizează că fiecare săptămână de blocaj ar putea reduce creșterea economică a SUA cu până la 0,2 puncte procentuale, ceea ce sporește presiunea asupra Congresului pentru găsirea unei soluții rapide.
- Precedente în istoria SUA
Actualul blocaj este primul din ultimii șapte ani, dar nu reprezintă o premieră pentru politica americană. Din 1981 până astăzi au existat 15 astfel de crize bugetare.
Cea mai lungă perioadă de paralizie a instituțiilor federale s-a înregistrat în decembrie 2018, când lipsa unui acord a blocat finanțarea timp de 35 de zile, în primul mandat al președintelui Donald Trump. Atunci, mii de angajați au lucrat fără salarii, declanșând proteste și afectând transporturile.
Episoade similare, cu durate mai scurte, de 1 până la 3 zile, s-au produs și în mandatele lui Bill Clinton, Barack Obama și Ronald Reagan. Totuși, au existat și două blocaje mai lungi: în decembrie 1995, când instituțiile federale au rămas fără finanțare timp de 21 de zile, și în septembrie 2013, când blocajul a durat 16 zile.