Atmosferă de sărbătoare pe „1 Mai”. FC Olt - Dinamo, spectacol plăcut oferit celor peste 3.000 de suporteri

După victoria din jocul oficial cu satelitul celor de la Concordia Chiajna, FC Olt Slatina a susţinut, în mai puţin de 24 de ore, un alt meci, de data aceasta în compania formaţiei din Liga I, Dinamo Bucureşti. Amicalul de gală ar putea fi ultimul pe care iubitorii fotbalului slătinean au avut ocazia să-l urmărească, echipa fiind, în iarnă, sortită desfiinţării din cauza lipsei finanţării.

Fără sprijin financiar, FC Olt Slatina este în pragul abandonului, deşi este marea favorită la promovarea în eşalonul secund. Chiar dacă condiţiile au fost extrem de grele, gruparea aflată sub comanda tehnicianului Dan Oprescu a avut un parcurs foarte bun. Victoria cu Concordia Chiajna II, scor 2-1, înregistrată în ziua premergătoare amicalului cu Dinamo, le-a adus consolidarea primului loc. În scopul strângerii de fonduri, gruparea slătineană a susţinut un amical special cu Dinamo Bucureşti. Cu acest prilej, fostul mare atacant, format în oraşul de pe malul Oltului, Ionel Dănciulescu, a intrat pe teren, făcându-şi astfel retragerea oficială.

  

FC Olt a început amicalul cu unsprezecele folosit în meciurile oficiale, iar slătinenii au dominat în multe momente formaţia din Liga I. Verdeş a trimis în poartă în minutul 20, însă arbitrul a anulat eronat golul pentru un presupus fault la goalkeeper-ul Abraham. „Vârful” slătinenilor a avut la scurt timp o nouă ocazie imensă, ratată din trei metri. Jocul bun al slătinenilor s-a reflectat pe tabelă, Rogoveanu punctând pentru 1-0, cu o execuţie spectaculoasă din afara careului, iar Dinamo intra la vestiare condusă pe „1 Mai”.

 

Primii jucători schimbaţi de antrenorul Dan Oprescu au fost Verdeş şi Nuno Claro, care acuzau probleme medicale. Dinamoviştii au restabilit egalitatea în minutul 55, prin Matei, care a reuşit un eurogol. A urmat o dublă ocazie a slătinenilor. Rogoveanu a şutat în bară, minge a ajuns la Bălan, care l-a luat la ţintă pe portarul dinamoviştilor. Slătinenii au cedat fizic, după 60 de minute, oboseala fiind resimţită în urma jocului cu Chiajna, iar tehnicianul Dan Oprescu a trimis pe teren, rând pe rând, jucătorii tineri, care nu au evoluat în campionat. În acest condiţii, dinamoviştii s-au desprins pe tabelă, atacantul de culoare Gnohere trecându-şi în cont un hattrick.

  

Slătinenii, prezenţi în număr mare în tribună, au aplaudat la scenă deschisă spectacolul oferit de cele două echipe. FC Olt Slatina va încheia turul sezonului, sâmbătă, în deplasare cu Urban Titu. Dată fiind situaţia echipei, amicalul cu Dinamo ar putea fi ultimul joc de care slătinenii au avut parte pe „1 Mai”.

  

FC Olt: Nuno Claro, Mincă, Gherghe, Dinu, Ştefan, Precup, Anghelina, Popa, Ionescu, Rogoveanu, Verdeş. Au mai jucat: Andrei Preda, Şcheau, Mihaiu, Bălşanu, Chira, Bălan, Covalschi, Valeriu Preda, Achim.

  

Dinamo: Abraham, Feussi, Marc, Puljic, Ghomsi, Matei, Şerban, Van Haaren, Szalai, Gavrilă, Dănciulescu. Au mai intrat: Vosnovici, Fai, Anton, Palici, Gnohere, Mevlija.